fbpx

Festivalul Ziua Mediului la Feștelița și Copceac: cu energia soarelui și dulceața cireșelor

 Festivalul Ziua Mediului la Feștelița și Copceac: cu energia soarelui și dulceața cireșelor
Susține Ecopresa, distribuie!

Cea de-a treia vizită organizată în cadrul Festivalului Ziua Mediului a avut loc duminică, 13 iunie, la Feștelița și Copceac, raionul Ștefan Vodă.

La Feștelița, participanții  au avut posibilitatea de a vedea cel mai modern parc fotovoltaic din Moldova, realizat  în cadrul programului „Convenția Primarilor. Proiecte demonstrative” (CoMDeP), finanțat de Uniunea Europeană.

La Copceac, au avut ocazia de a vedea 30 ha de pădure și 25 de hectare de pășune restabilite, care au salvat satul de alunecări, prin intermediul unui proiect UNDP și altor donatori.  

Feștelița, satul cu cel mai modern parc fotovoltaic

Regiunea Ștefan Vodă face parte din Câmpia de Sud a Moldovei. Stepa Bugeacului este definită de un relief fragmentat, pe alocuri descrisă de un caracter deluros, cu văi largi ale râurilor, fiind predominanți versanții înalți și abrupți. 

„Feștelița este semnatară a inițiativei Uniunii Europeane „Convenția Primarilor pentru Climă și Energie” și, respectiv, toate planurile la nivel local, le orientează spre reducerea emisiilor de CO2 și adaptarea la schimbările climatice. Am ales să venim aici în cadrul Festivalului Ziua Mediului pentru a vedea cel mai modern parc fotovoltaic și a vorbi despre ecotehnologii”, a spus, în deschiderea drumeției, directoarea executivă a Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Lilia Curchi.

Directorul executiv al AO „Renașterea Rurală”, Vladimir Ursu,  a menționat că organizația pe care o conduce are o experiență de peste 12 ani în domeniul energiei regenerabile. ,,În Republica Moldova primele parcuri fotovoltaice au apărut aproximativ după anii 90, ele erau foarte mici, statul nostru nu se gândea atunci la așa posibilități. Deja prin anii 2000 au apărut primele parcuri fotovoltaice, care oferă energie în rețea. La moment, avem Legea nr. 10, care ne permite să montăm un parc fotovoltaic”, menționează Vladimir Ursu.

Primarul de Feștelița, Nicolae Tudoreanu, a vorbit despre proiectele și activitățile în care este implicat satul.

„Mă bucur să vă găzduiesc azi în satul Feștelița. Vă aflați într-un sat tipic zonei Bugeacului. Din 2013 suntem semnatarii „Convenției Primarilor” de la Bruxelles și ne-am asumat un Plan de acțiuni privind energia durabilă pentru localitatea noastră. Acum realizăm un proiect demonstrativ care practic a acoperit realizarea tuturor obiectivelor prevăzute în planul de acțiuni privind energia și clima. Avem nu doar parcul fotovoltaic, dar și iluminatul public inteligent, finanțat din două surse – de la delegația Uniunii Europene și dintr-un împrumut contractat de la Corporația Internațională The Nordic Environment Finance Corporation (Nefco) de la Helsinki.

Încercăm să dovedim partenerilor de dezvoltare că ne asumăm și noi responsabilități, luând niște împrumuturi pentru a implementa planurile noastre locale. Avem panouri fotovoltaice instalate pe trei instituții publice – primărie, grădiniță și gimnaziu. La parcul fotovoltaic avem o plantație de plopi și salcie energetică, pentru a asigura funcționarea celor 4 centrale termice pe care le-am construit în cadrul acestui proiect. Și, de asemenea, avem instalate conectoare solare la grădiniță. Astfel, încercăm să reducem facturile la zero lei din resurse tradiționale”, declară primarul satului Feștelița, Nicolae Tudoreanu.

La parcul cu 1000 de panouri fotovoltaice, amplasat la o margine a satului, ghid ne-a fost expertul Andrei Cojocaru, reprezentant al AO Renașterea Rurală.

„Parcul fotovoltaic de 312 kW este alcătuit din panouri monocristaline, fiecare de 400 W. Sunt 6 invertoare – 5 de 60 kW și unul de 12 kW. Când sistemul va fi conectat la rețeaua electrică toată energia produsă va fi vândută furnizorului central, care la momentul actual este ,,Energocom”.

Primăria va beneficia de suma achitată de către furnizorul central și va acoperi alte cheltuieli – iluminatul stradal, cheltuieli de energie de la primărie, grădiniță și școală. Din punct de vedere al mediului, beneficiul constă în  reducerea consumului de energie electrică din surse tradiționale, micșorarea nivelului de CO2. Energia solară este foarte binevenită la noi în țară și eu promovez sursele de energie regenerabilă. Mai mult ca atât, pentru primării sunt niște proiecte foarte interesante, pentru a-și micșora facturile și a acoperi cheltuielile din cadrul primăriei”, afirmă expertul Andrei Cojocaru.

„Am instalat acasă un sistem fotovoltaic, cu capacitatea de 5 kW, care îmi acoperă practic jumătate din consumul meu total, luând în considerare inclusiv și încălzirea, electricitatea, apa caldă, la bucătărie, absolut tot. Eu m-am dezis de gazele naturale și am trecut la sursa de energie electrică și solară. Această drumeție la parcul fotovoltaic a fost o experiență interesantă pentru mine, am văzut cum sunt construite parcurile fotovoltaice, am atras atenția la unele detalii tehnice, cum sunt instalate, conectate, am aflat cum funcționează cadrul legislativ”,  spune jurnalistul și fotoreporterul Diez, Dinu Bubulici. 

Copceac – sat salvat prin împădurire

După Feștelița, următoarea destinație din cadrul programului Ziua Mediului Moldova a fost satul Copceac. Despre Copceac, una dintre cele mai mari localități de la noi, se spune că este salvat prin împădurire. În 2017, în localitate, erau 55 ha de teren viran, degradat, care aluneca și punea în pericol satul. În 2021 avem un sat salvat prin plantarea a 30 ha de pădure și 25 de hectare de pășune. 

„Despre Copceac putem vorbi foarte multe lucruri – este o istorie de succes. În anul 2016, în cadrul unui proiect UNDP, am găsit aici niște terenuri degradate. Efectiv, cum arată pământul în pustiu, așa era – cu crăpături, terenuri cu alunecări, stratul de sol mergea la vale. Erau ravene foarte mari. Atunci au început primele activități de reabilitare”, povestește managera dezvoltare a Asociației Jurnaliștilor de Mediu, Cătălina Molodoi.

Organizația ARBORETUM promovează satul Copceac ca fiind un exemplu pentru alte localități. Recent, au ajuns aici cu un grup de primari, pentru a vedea la fața locului ce rezultate de mediu, economice, sociale aduce un plan de reîmpădurire și reabilitare forestieră a localității. 

După vizita plantației forestiere și admirarea pășunii pline cu plante medicinale, primarul satului Copceac, Vasile Țînțari a oferit participanților câteva surprize: o excursie pe moșia satului, degustare liberă într-o livadă de cireși, la  invitația  unui antreprenor local, îndulcirea cu mierea proaspăt stoarsă la prisaca unui apicultor local. 

„Am impresii foarte faine, mai ales că am văzut rezultatele unor proiecte frumoase, durabile, am văzut că oamenii din diferite comunități deja au niște cunoștințe, niște capacități ca să mențină proiectele și, cu atât mai mult, am văzut că și sunt dezvoltate mai departe. Aceste proiecte pot fi replicate pentru alte comunități și să aducă un impact foarte frumos pentru țara noastră și economie, securitatea energetică, reducerea emisiilor de carbon, protecția mediului”, spune Ana Todos de la Reciclare.md, una dintre participante la drumeție. 

În următoarele zilele de weekend, în cadrul Festivalului Ziua Mediului, sunt preconizate următoarele evenimente 

  • 19 iunie – expediție pe Nistru pe caiace.
  • 26-27 iunie – Eco Iarmaroc de sărbătoare, cu expoziții și activități.

Festivalul Ziua Mediului Moldova este organizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, în cadrul unui proiect finanțat de Programul de Granturi Mici GEF – PNUD, cu asistența financiară a Suediei – Embassy of Sweden în Chișinău, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății în Moldova – World Health Organization în Moldova și UNDP Moldova, în parteneriat cu comunitatea de mediu. Tematica anului 2021 pentru Ziua Mondială a Mediului este conservarea ecosistemelor.

                                                                                              Autor: Ludmila Hițuc 

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!