Agricultorii vor putea urma cursuri online de specializare. Platforma de instruire a fost lansată de ANSA
Agenții economici care activează în domeniul agricol vor putea să urmeze cursuri specializate de instruire. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în parteneriat cu Proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova au lansat prima platformă de învățare la distanță destinată operatorilor din sectorul agricol.
Platforma https://elearning.ansa.gov.md are ca scop să faciliteze accesul antreprenorilor din sectorul agricol la cunoștințe, oferindu-le posibilitate de la distanță să urmeze cursuri specializate și să obțină certificate ce confirmă noile cunoștințe.
Tema primului curs de învățare de la distanță este „Utilizarea durabilă a produselor de uz fitosanitar” și include 13 module tematice și 20 de video-uri instructive. Acest curs este destinat producătorilor agricoli, importatorilor și distribuitorilor de produse de uz fitosanitar și are scopul să reducă riscurile şi efectele nocive ale acestora asupra sănătății umane şi a mediului.
Cunoștințele obținute de agricultori pe noua platformă digitală va ajuta producătorii să-și ajusteze procedurile de utilizare a pesticidelor conform standardelor internațională, care îi vor ajuta să asigure nivelul minim de reziduuri în produsele agricole comercializate pe piața internă sau exportate.
„Scopul platformei digitale în calitate de instrument accesibil de învățare pentru operatorii din sectorul agricol, este de a oferi consumatorilor produse calitative și sigure”, susține ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Potrivit lui, lansarea noii platforme de învățare de la distanță se încadrează în obiectivele ministerului și face parte din eforturile de armonizare a proceselor din sectorul agricol cu standardele Uniunii Europene.
Conform estimărilor ANSA, în următoarele luni, cel puțin 3 000 de persoane vor urma cursul online, oferindu-le posibilitate să conformeze cerințelor legale și să economisească timp și resurse financiare pentru deplasare. Actualmente deja peste 370 de persoane s-au înregistrat pe platformă, dintre care unii deja au obținut certificatul valabil 36 de luni, care confirmă cunoștințele obținute.