Oaspete rar pe cerul Republicii Moldova: un vultur negru a explorat țara timp de zece zile
Foto: Gabriela Metreniuc/Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii
Un exemplar tânăr de vultur negru (Aegypius monachus), una dintre cele mai mari păsări de pradă din Europa, a petrecut aproape zece zile în Republica Moldova, înainte de a-și continua deplasarea spre Ucraina. Pasărea rară, numită Berlin, a ajuns în țara noastră la sfârșitul lunii iunie, iar imaginile cu acesta au fost publicate de Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN).
Potrivit SPPN, Berlin a intrat în Republica Moldova pe 29 iunie, venind din Bulgaria, unde a fost relocat în cadrul unui program european de reintroducere a vulturului negru (Aegypius monachus) în sălbăticie, derulat de organizația Green Balkans. Deplasările sale sunt urmărite în timp real cu ajutorul unui transmițător GPS.

Prima oprire a păsării a fost în zona Taraclia, după care a urmat un traseu spre nord. Berlin a petrecut o zi și o noapte în apropierea satului Rîșcova, iar cea mai lungă staționare a avut-o în apropierea orașului Orhei, unde a rămas aproape o săptămână.
În această perioadă, datele transmițătorului GPS au arătat că vulturul a efectuat numeroase zboruri deasupra văii Răutului, traversând în repetate rânduri râul de pe un mal pe altul. Specialiștii consideră că deplasările sale indică faptul că pasărea a găsit condiții favorabile și resurse suficiente de hrană în zonă.

După această ședere în Republica Moldova, Berlin și-a continuat călătoria spre Ucraina. SPPN speră că aceasta nu va fi ultima apariție a vulturului negru pe teritoriul țării noastre și că astfel de observații vor deveni mai frecvente.
Berlin s-a născut în grădina zoologică Tierpark Berlin, din Germania, iar în luna mai 2026 a fost relocat în Bulgaria.
Vulturul negru este o specie necrofagă, hrănindu-se cu cadavrele animalelor. Prin acest comportament, pasărea are un rol esențial în menținerea sănătății ecosistemelor, contribuind la eliminarea surselor de infecție și la reciclarea materiei organice.
Renumit pentru dimensiunile sale impresionante, vulturul negru este considerat cel mai mare vultur din Lumea Veche și una dintre cele mai mari păsări de pradă la nivel global, având o anvergură a aripilor care poate ajunge la aproximativ trei metri, potrivit organizației Life Aegypius Return.

Ornitologii din cadrul SPPN atrag atenția că specia este amenințată de otrăviri, electrocutarea pe liniile electrice, coliziunile cu infrastructura, degradarea habitatelor și reducerea resurselor de hrană. Din cauza mortalității ridicate în rândul exemplarelor tinere, refacerea populațiilor este un proces lent.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii speră că aceasta nu va fi ultima vizită a lui Berlin în Republica Moldova și că, pe viitor, astfel de observații vor deveni tot mai frecvente, pe măsură ce populațiile de vulturi din regiune se vor reface.

Postări asemănătoare












