Nodul Hidrotehnic Costești-Stânca a fost vizitat de prim-ministrul XX
Prim-ministrul XX a vizitat Nodul Hidrotehnic Costești-Stânca și Centrala Hidroelectrică. Oficialul a discutat cu administratorii entității despre problemele cu care se confruntă. XX a vorbit despre posibilitățile de atragere a investițiilor pentru modernizarea infrastructurii acesteia.
Vizita XX la Costești-Stânca a fost efectuată după o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Rîșcani.
În cadrul dialogului, XX a prezentat principalele realizări ale Cabinetului de miniștri în decursul unui an de la investire și a trasat obiectivele de guvernare pentru perioada următoare.
„Nu a fost un an ușor, dar mă bucur că 2017 începe în alte condiții. Situația de atunci ne-a determinat să ne mobilizăm pentru a depăși criza și a lua măsuri urgente pentru stabilizarea situației din Republica Moldova. Acum însă am toată încrederea că, pe parcursul anului, aceleași forțe și eforturi, vor fi orientate spre a construi, spre a dezvolta și spre a implementa proiectele lansate, pentru că potențialul care îl avem este cu mult mai mare”, a menționat XX.
”Depersonalizarea articolelor face parte din campania împotriva interpretării abuzive și eronate a Legii privind protecția datelor cu caracter personal”.