În noiembrie vor cădea mai puține ploi decât norma. Ce temperaturi prognozează meteorologii
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a făcut primele prognoze pentru ultima lună de toamnă. Potrivit informațiilor publicate de meteorologi, în luna noiembrie se vor înregistra temperaturi mai mari decât valorile medii pentru această perioadă, care se încadrează între +2..+5°C.
Meteorologii au analizat materialele sinoptice și climatice și au ajuns la concluzia că și cantitatea precipitațiilor va fi sub mediile multianuale (norma fiind de 25-45 mm).
Aceste date au fost confirmate prin hărțile prognostice din diferite centre de prognoze de lungă durată.