Agenția de Mediu: În urma arderii deșeurilor din plastic, se elimină substanțe ce pot afecta grav sistemul respirator
În urma arderii deșeurilor de plastic, în atmosferă se elimină în mare parte particule fine de compuși organici volatili, precum și hidrocarburi aromatice policiclice, care pot afecta grav sistemul respirator al organismului uman, pot cauza boli de inimă și de plămâni. Precizarea vine din partea Agenției de Mediu, care s-a autosesizat în legătură cu incendiul de proporții care a izbucnit în această noapte la un depozit de sortare și depozitare a deșeurilor din plastic, amplasat pe strada Uzinelor 209/4 din Chișinău.
Totodată, agenția, prin intermediul Laboratorului Referință de Mediu (LRM), cu funcție de monitorizare a componentelor de mediu, a intervenit la fața locului, cu scopul de a preleva probe de aer atmosferic.
„După investigarea de laborator a probelor prelevate, va fi publicată informația privind gradul de poluare a aerului”, menționează Agenția de Mediu, subliniind, totodată că populația din apropiere ar putea fi expusă la fumul contaminat cu substanțe periculoase.
În context, instituția recomandă oamenilor care se află în preajmă să păstreze calmul și să stea în adăposturi. Totodată, în caz de ieșire strict la necesitate, specialiștii recomandă purtarea măștilor de protecție și limitarea expunerii pe aria poluată.