Ucraina cere „demilitarizarea” zonei Cernobîl, afectată de incendii
Noi incendii au fost semnalate în zona centralei nucleare de la Cernobîl, ocupată de forţele ruse, au anunţat autorităţile ucrainene, care au cerut “demilitarizarea” zonei, informează AFP și news.ro.
„Incendii puternice au început în zona de excludere şi ar putea avea consecinţe foarte grave”, a notat vicepremierul ucrrainean Irina Vereşciuk, duminică seară, pe Telegram.
„Acum este imposibil să fie controlat şi stins focul în totalitate, din cauza ocupării zOnei de excludere de către forţele ruse. Drept urmare, îi cerem Consiliului de Securitate al ONU să ia măsuri imediat pentru demilitarizarea zonei de excludere de la Cernobîl”, a precizat ea.
Forţele ruse au părăsit oraşul în care locuieşte personalul centralei de la Cernobîl
Forţele ruse au părăsit oraşul ucrainean Slavutici, în care locuieşte personalul centralei nucleare de la Cernobîl, după ce şi-au încheiat misiunea de a-l inspecta, a anunţat primarul Iuri Fomicev, potrivit Reuters.
„Şi-au terminat treaba pe care o aveau. Au inspectat oraşul, astăzi au terminat şi au plecat. Nu mai este niciun soldat în oraş acum”, a precizat Fomicev într-un mesaj în social media.
Oraşul Slavutici a fost ocupat sâmbătă de forţele ruse. Localnicii i-au întâmpinat pe soldaţii roşi cu proteste.
Slavutici, oraş cu 25.000 de locuitori, situat la 160 de kilometri nord de capitala ucraineană, a fost construit după accidentul nucear de la Cernobîl, în 1986.