fbpx

Moldova va împrumuta 30 de milioane de euro de la BEI pentru reabilitarea energetică a mai multor instituții de stat

Susține Ecopresa, distribuie!

Republica Moldova va împrumuta 30 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții pentru implementarea proiectului „Eficiența energetică în Republica Moldova”. Guvernul a aprobat semnarea contractului de finanțare dintre Moldova și BEI.

Contractul va fi orientat spre reabilitarea energetică a instituțiilor publice de importanță națională și locală, precum spitale, grădinițe, școli ș.a.

Astfel, Republica Moldova urmează să contracteze un împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BEI, un alt împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BERD, un grant în valoare de 15 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene (NIP), precum și un grant în valoare de 500 mii euro din partea Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru țările Parteneriatului Estic („EPTATF”), cu o durată de implementare a proiectului de 4 ani (2022 – 2025).

Conform prevederilor contractului de finanțare, împrumutul din partea BEI va fi acordat în zece tranșe, valoarea minimă a cărora va fi de 1 milion euro. Pentru rambursarea fiecărei  tranșe se va aplica o perioadă de grație de 5 ani și un termen maxim de 20 de ani de la recepționarea fiecărei tranșe în parte.

În cadrul proiectului vor fi incluse instituții spitalicești de importanță națională: Institutul de Medicină Urgentă, Institutul de Cardiologie, Institutul de Oncologie, Institutul Mamei și Copilului, Spitalul Clinic Republican, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, Spitalul Clinic Bălți, Spitalul Clinic de Psihiatrie, Centrul de Recuperare a Persoanelor Vârstnice și cu Dizabilități „SPERANȚA”.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu