Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Schimbările climatice reprezintă factorul determinant al mega-incendiilor din Australia
Schimbările climatice reprezintă „factorul determinant” care conduce la incendii forestiere din ce în ce mai intense, au atras atenţia cercetătorii din cadrul unei agenţii publice din Australia, contrazicând guvernul, scrie Agerpres.
Într-un studiu evaluat de alţi oameni de ştiinţă, experţi de la Organizaţia pentru Cercetare Ştiinţifică şi Industrială a Commonwealth (CSIRO) au analizat date colectate de-a lungul a 90 de ani şi au concluzionat că schimbările climatice reprezintă principalul factor aflat la originea mega-incendiilor, precum cele care au devastat Australia în 2019-2020.
Experţii au studiat o serie de factori de risc de incendiu, de la cantitatea de vegetaţie moartă de la nivelul solului până la umiditate, condiţiile meteorologice şi condiţiile de izbucnire a flăcărilor, pentru a determina ce anume ar putea conduce la incendii uriaşe.
„În timp ce toţi cei opt factori asociaţi activităţii incendiilor au jucat un rol variabil în influenţarea incendiilor forestiere, clima a fost factorul determinant”, a declarat Pep Canadell, responsabil cu cercetările asupra climei în cadrul CSIRO.
Guvernul conservator australian a minimizat în mod repetat rolul schimbărilor climatice în incendiile din 2019-2020, care au făcut ravagii pe coasta de sud-est şi au învăluit în fum dens unele oraşe mari, precum Sydney.
Premierul Scott Morrison a insistat asupra faptului că incendiile forestiere sunt normale în Australia, indicând drept principal vinovat managementul defectuos al pădurilor, în special îndepărtarea insuficientă a vegetaţiei moarte.
Analizele efectuate de cercetători pe baza modelor nu au permis, însă, stabilirea unei legături statistice între cantitatea de combustibil şi suprafaţa arsă.
Fenomene atmosferice precum El Nino sau La Nina pot influenţa intensitatea incendiilor de pădure de la an la an, însă cercetătorii au constatat că nouă din cei unsprezece ani în cursul cărora peste 500.000 de kilometri pătraţi au fost mistuiţi de flăcări au fost înregistraţi după 2000, timp în care încălzirea globală s-a accelerat.
Ei au stabilit o asociere aceste evenimente şi “condiţiile meteorologice din ce în ce mai periculoase şi mai favorabile incendiilor”, cum ar fi furtunile generate de incendiu şi fulgerele uscate, “toate asociate în diferite grade cu schimbările climatice antropice”.
Suprafaţa afectată de incendii a crescut, în medie, cu 800% în ultimii 20 de ani în raport cu deceniile precedente, potrivit studiului.
În ultimii ani, Australia a fost afectată de o serie de perioade de secetă, incendii forestiere şi inundaţii, exacerbate de schimbările climatice.
Guvernul australian, însă, a refuzat să stabilească un obiectiv privind reducerea pe termen scurt a emisiilor şi s-a angajat să rămână unul dintre cei mai mari exportatori de gaze şi cărbune.