Îngrășăminte verzi pentru păstrarea mediului ambiant
Timp de două săptămâni, fermierii moldoveni au beneficiat de consultanţă gratuită în aplicarea îngrăşămintelor verzi, precum şi în rotaţia culturilor. Doi experţi americani s-au aflat în vizită în Republica Moldova, prin intermediul Programului de voluntariat al USAID Farmer-to-Farmer.
Experții ce au susținut aceste instruiri au fost Bruce Williams, profesor-horticultor și Seth Urbanowitz, agronom în extensiunea rurală.
Bruce Wiliams recomandă fermierilor moldoveni să folosească îngrăşăminte verzi pentru a contribui cu investiţii minime la conservarea şi sporirea materiei organice din sol, reducerea costurilor de producere sau creşterea toleranţei culturilor agricole la secetă.
Expertul a constatat că ţara noastră dispune de unele dintre cele mai productive soluri din lume, dar care sunt supuse unui proces constant de pierdere a materiei organice.
În opinia acestuia, lista beneficiilor de la aplicarea îngrăşămintelor verzi include controlul eroziunii, reducerea gradului de poluare a apei şi creşterea capacităţii de infiltrare a acesteia în sol, îmbunătăţirea randamentului culturilor agricole.
Îngrăşămintele verzi sunt clasificate în trei categorii de bază: ierburi, crucifere și leguminoase. Utilizarea acestora permite fermierilor să-şi sporească profitul obţinut din creşterea culturii agricole fără a dăuna solului şi mediului ambiant.
În SUA îngrăşămintele verzi sunt utilizate pe scară largă şi au fost promovate acum aproximativ 100 de ani după o secetă cruntă, care a afectat agricultura şi în consecință a dus la migraţie în masă a populaţiei.
Pierderea materiei organice din sol scade capacitatea de infiltrare a apei şi cauzează procesul de eroziunea, care duce la reducerea conţinutului de substanţe organice prin îndepărtarea stratului fertil de suprafaţă, iar în timp chiar şi la deşertificare.
La încheierea misiunii sale în ţara noastră, Bruce Wiliams a elaborat o serie de recomandări pentru fermierii legate de aplicarea îngrăşămintelor verzi. Ele pot fi găsite pe www.movca.md.
Instruirea a avut loc în perioada 1-14 iulie și a fost destinată prioritar producătorilor ecologici membri ai Asociației MOVCA, precum şi Institutului „Selecţia” din Bălţi. Intruirea a fost organizată prin intermediul Programului de voluntariat al USAID Farmer-to-Farmer.