Noi dovezi privind impactul mortal al poluării. Particulele PM10 și dioxidul de azot cresc riscul de infarct
Poluarea aerului crește riscul de deces din cauza infarctului miocardic. Cercetătorii au găsit dovezi consistente că există într-adevăr o legătură cu expunerea, chiar și pe termen scurt, la particule precum PM10 și la dioxidul de azot, scrie digi24.ro.
Ei au studiat 151.600 de cazuri de deces prin atac de cord care au avut loc în provincia chineză Hubei în perioada 2013-2018. Rezultatele, publicate în revista Colegiului American de Cardiologie, confirmă impactul negativ al poluării asupra sănătății cardiovasculare.
Într-un editorial care însoțește studiul, un reputat cardiolog din Statele Unite a arătat că, dacă am elimina imediat emisiile produse de arderea combustibililor fosili, am salva 3,6 milioane de vieți în anul următor.
Zilele trecute, patru mari organizații pentru sănătate cardiovasculară au lansat un apel comun prin care cer autorităților să ia măsuri pentru a atenua impactul poluării asupra sănătății populației. Multe studii au evidențiat că poluarea aerului crește atât riscul de infarct miocardic, cât și de accident vascular cerebral, de diabet și boli respiratorii, ba chiar și de Alzheimer.
Medicul cardiolog Silviu Stanciu de la Spitalul Militar a spus la Digi24 că inhalarea acestor particule este periculoasă pentru sistemul cardiovascular.
„Există numeroase studii care arată legătura între cantitatea de particule din atmosferă și riscul de apariție a infarctului miocardic și de dezvoltare a accidentelor vasculare. Practic, se crede în momentul de față că poluarea din aceste particule poate fi considerată un risc alături de factori tradiționali precum creșterea colesterolului, hipertensiunea arterială, fumat, diabet zaharat”, a spus el.
„Poluarea ucide foarte mult și, dacă e să ne uităm pe statistici la nivel mondial, există o legătură strânsă între poluare și deces. Aproximativ 9 milioane de decese pe an pot fi atribuite poluării excesive”, a adăugat medicul.