La Chișinău a fost lansat Proiectul EU4Climate
La Chișinău a fost lansat Proiectul EU4Climate, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
EU4Climate are obiectivul de a acorda asistență țărilor Parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina -, în dezvoltarea și implementarea politicilor în domeniul schimbărilor climatice. Proiectul EU4Climate va încuraja dezvoltarea cu emisii reduse și reziliență la schimbările climatice, precum și implementarea angajamentelor pertinente Acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Evenimentul de lansare a Proiectului EU4Climate a fost inaugurat de Valentina Țapiș, secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Durabile și Mediului; Peter Michalko, șef al Delegației Uniunii Europene în Moldova; Dima Al-Khatib, reprezentantă rezidentă PNUD Moldova.
Scopul principal al evenimentului a fost de a prezenta specificul Proiectului EU4Climate partenerilor de implementare și altor instituții interesate, consultarea cu Guvernul Republicii Moldova în vederea determinării direcției programatice de implementare a proiectului, efectuării schimbului de cunoștințe privind provocările existente în domeniul dat, precum și examinarea oportunităților de creare a parteneriatelor și sinergizare a eforturilor în dezvoltarea și implementarea politicilor în domeniul schimbărilor climatice.
1 Comment
Ar trebui sa adaugati si un link al proiectului, in caz ca cineva vrea sa afle mai multa informatie. De asemenea, posibilitatea de a face share direct de aici pe retelele de socializare ar mari traficul la website.
Comments are closed.