Pâinea și vinul de ritual, elemente simbol în traseul turistic „Pomul vieții”

Traseul include 10 destinații, considerate comori ale autenticului nostru: Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Combinatul de Vinuri CRICOVA, popasul VATRA Strămoșească, Mănăstirea Curchi, Rezervația ORHEIUL VECHI, Cetatea Soroca, satul Domulgeni, Florești, Combinatul de Vinuri MILEȘTII MICI, Complexul VATRA cu restaurantul LA BĂDIȘși Vinoteca CARPE DIEM, fiecare istorie aducând un lanț de noi valențe în descoperirea civilizației agricole (doar noi avem o tradiție peste 200 de forme de pâine) și culturii vechi viticole, care ne deosebește, dar și ne leagă de alte popoare din regiune.

Selecția specială a destinațiilor, împânzirea celor trei zile de călătorie cu mărturisiri istorice special pregătite de Doamna Varvara Buzilă, deosebitul nostru etnograf, și prezentate de Doamna Emilia Panfil, vestitul nostru ghid, presărate cu încrustările ecologice ale Domnului Alecu Reniță, publicist, fotograf, om politic și Mare ecologist, au puterea de a porni o nouă mișcare pentru studierea a tot ce înseamnă patrimoniu, moștenire, cultura veche, și pentru o nouă reflecție asupra prezentului, depășind hotarele și obiectivele unui traseu turistic.

Probabil, piaţa noastră turistică era demult în aşteptarea unui astfel de program, conceput nu doar ca o sumă de obiective de vizitat, ci ca o lungă (traseul e proiectat pentru trei zile şi două nopţi) poveste a neamului văzută prin istoria pâinii de la bob de grâu la spic, simbolul fundamental al morţii şi reînvierii, şi a vinului de la bobiţă şi strugure până la miracolul din păhar, ambele istorii întruchipând ideea ciclicităţii vieţii şi a zig-zag-urilor conştiinţei umane.

De altfel, la prima vedere, fiecare din punctele de destinaţie a turului „Pomul vieții” este cunoscut, fiecare  cetăţean al ţării, încă din copilărie şi adolescenţă, organizat ori singur, cu prietenii de clasă, de facultate sau cu familia, de nenumărate ori şi cu diferite ocazii, redescoperă colecţiile Muzeului Etnografic, ajunge la Soroca pentru a reauzi vocea şi revedea chipul vestitului ghid şi director Nicolae Bulat, ridică coasta de la Butuceni în dorinţa de a cuprinde  cu privirea întreaga privelişte a defileului Răutului, coboară în minele de la Mileştii Mici şi Cricova pentru a gusta şi înţelege ori participă la vreun festival folcloric.

Totuşi, autorii au dreptate, se vrea ceva altceva şi ceva altfel în acest traseu.

În general, noul este mai simplu de introdus mecanic: au fost 3 destinaţii, se fac patru, din patru se creşte la cinci şi tot aşa, ca la lame de bărbierit. Şi de fiecare dată omul doreşte să încerce, să se convingă ori dimpotrivă, să găsească argumente pentru critică. Însă atunci, când peste om cad deodată toate zece tentaţii, lovitura este mult prea puternică pentru a le refuza, dar şi pericolul de a nu găsi promisul este destul de mare. Oricum el va căuta să compare aşteptarea cu realitatea. Deci,  ce se aşteaptă de la traseu?

Se spune că vechiul turism era aşezat pe trei rechini: soare, nisip, mare, iar noul, sub presiunea fenomenului „atotştiutului”, datorat erei informaţiei accesibile la un clic depărtare, este orientat după alte trei pietre fundamentale: emoţie, educaţie, experienţă.

Deci, emoţia. Tot cineva spunea, că emoțiile sunt ca niște musafiri care ne vizitează în trecere, uneori vin anunțați și par a fi prieteni, alteori – nu. De data asta, traseul are o traistă de surprize plăcute, care de fiecare dată dau o notă nouă cunoscutului:  o noapte printre stâncile întunecoase a Orheiului Vechi, drumul de pădure foarte rar traversat între Căpriana şi Străşeni, acoperişurile dacice de la Pănăşeşti, întâlnirea cu răzeşii adevăraţi la Domulgenii Floreştilor şi lunca Răutului, şederea în casa țărănească bătrânească săpată în adâncul stâncii – bașca, gătirea aluaturilor împreună cu gazdele, totul este scos din zăcămintele locurilor pentru a fi redescoperit şi pentru ca să trezească în fiece trecător sentimentul lung de dor pentru a mai reveni.  Cineva va spune că orice emoţie poate fi prinsă şi la calculator, urmărind reportaje sau filmuleţe pe Youtube. Probabil acest cineva va avea dreptate, noi putem la distanţă împărtăşi bucuria unui drumeţ, înţelege frica celui ce vrea să treacă dincolo pe podul de sticlă acolo sus în munţi, fermitatea unui tânăr cu rucsacul în spate ce s-a oprit la un popas şi priveşte tristeţea măreaţă a unui munte dezgolit ori a unei văi. Din lipsa de timp şi sub presiunea evenimentelor vieţii personale s-ar putea refuza plecarea într-un traseu atât de lung doar pentru că, la prima vedere, e vorba de a savura vinuri selecte, a încerca „o sculptură” din pâine şi a asculta poveşti rupte din filele de istorie. Însă fiecare şi-ar dori să simtă emoţia drumului lung cu dimineţi în rouă, mersului prin amintirile copilăriei, potecile din adâncurile oraşelor subterane, fără să-şi refuze definitiv imortalizarea prin imagini fotografice. Mai ales că una din particularitățile traseului este folosirea codurilor QR (Quick Response) pentru fiecare destinaţie – pensiune, restaurant, muzeu etc.

Educaţia. De fapt, fiecare turist pornind la drum îşi doreşte odihnă, linişte, spaţiu şi timp pentru meditare înstrăinată, şi rar cine înţelege, că turismul în sine este deja o formă antrenantă a cunoaşterii. Ce propune traseul în acest sens? Excursii ghidate şi ateliere. Atelier – e clar: învăţăm o reţetă, o tehnică de plămădit aluat, o împletitură, poate vreun secret la pregătirea vinului ori la servirea lui. Anume pentru aceste secrete şi suntem gata să consacrăm timp şi bani, egoismul intern cerând răspunsul la ce urmează după?. Excursie şi ghid – la fel: calupuri de informaţii culese şi preparate tematic de altcineva, specialist, ce economiseşte timpul celor cui li se adresează, oferindu-le rolul de consumator recunoscător sau critic – misiune tentantă şi ea (asta e recuperarea gândului căutător de nou!?) pentru cei versaţi în diverse subiecte enciclopedice şi chiar începători „vânători”. Apropo, preţul participării la traseu nu este unul ieftin, desigur, din perspectivele salariale moldoveneşti. Chiar dacă, atunci când se ia decizia despre mersul la drum, ca regulă, năvălesc amintirile şi sentimentele de regret despre acele cheltuieli iraţionale, pe care le comite oricare iubitor de sine. Dar vorba ceea – ce nu dai dacă merită! Şi „Pomul vieţii” merită poate şi mai mult, în măsura tributului nostru pentru ideea  revenirii la valorile adevărate ale existenţei spirituale şi retrăirii unei noi experienţe.

Experienţa. Există o cunoaştere dincolo de simţuri, spun filozofii. Zi cu zi fiecare din noi cunoaşte lumea, experimentând-o. În diferite împrejurări. Iar o escapadă în lumea diferită de cea a cotidianului, lumea istoriei raportată talentat la prezent de către un ghid, care ştie preţul cuvântului, dă un sens spiritual tuturor cunoştinţelor acumulate şi uneori are puterea de a răsturna percepţii devenite obişnuite. Este mai mult ca probabil, că parcurgerea întregului traseu va schimba atitudini, viziuni pentru tot ce am fost, suntem şi poate vom deveni, toţi împreună ori fiecare în parte. Oricum o eventuală demarcaţie între stările de până şi după drumul în „vânătoarea de comori” va observa oricine. Cunoştinţele în anumită măsură abstracte aici se vor transforma în experienţe concrete.

De fapt, efectele turismului spiritual şi de patrimoniu, anume aşa se poziţionează „Pomul Vieţii”, ca şi influenţa fenomenului turistic asupra creierilor oamenilor nu este un domeniu larg studiat. Experimentările continuă, se folosesc tot felul de instrumente de atragere a turiștilor. Însă ingeniozitatea creării acestui tur e alta – ea transpune în trăiri personale emotive orice acţiune propusă de program datorită unei calităţi deosebite a autorilor, şi anume bunul lor gust pentru autentic.

Autor: Aurelia Duca