fbpx

VIDEO/ Drumul Vinului Moldovei – inclus în Rutele Culturale ale Consiliul Europei

Susține Ecopresa, distribuie!

Ruta oenoturistică „Drumul Vinului Moldovei” devine primul traseu turistic al Republicii Moldova înregistrat în „ITER VITIS- Les Chemins de la vigne”, rută culturală certificată de Consiliul Europei. Afilierea europeană a fost oficializată prin certificatul de afiliere din 28 februarie 2020.

Traseele turistice parte a Drumului Vinului Moldovei incluse în Ruta Europeană cuprind 1560 km de circuite în cele trei regiuni viticole cu Indicație Geografică Protejată: Codru, Valul lui Traian, Ștefan Vodă, cu vizite la 28 de crame, 12 vinoteci, 21 de evenimente cultural-vinicole, 30 de atracții turistice și zeci de experiențe oeno-gastronomice și de aventură ușoară.

Drumul Vinului Moldovei s-a conturat și s-a dezvoltat în ultimii ani, datorită investițiilor private ale proprietarilor de crame și a susținerii prin granturi și asistență a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Guvernul Suediei și UK aid. În rezultat, numărul vinăriilor deschise pentru turiști s-a dublat, 28 de destinații oenoturistice fiind incluse în ruta Drumul Vinului Moldovei, printre care crame notorii, dar și 11 mici producători de vinuri.

„Afilierea Drumului Vinului Moldovei la rețeaua europeană de rute culturale este un succes al industriei vinului și a turismului din Moldova, notorietatea căreia s-a afirmat, iar patrimoniul milenar, diversitatea tradițiilor vitivinicole, unicitatea galeriilor subterane și autenticitatea vinurilor constituie atuurile acestui produs turistic al Moldovei, pe care prin rețeaua Iter Vitis îl vom promova drept parte a patrimoniului cultural european turiștilor în căutare de noi descoperiri oenoturistice.”, a declarat Emanuela Pranke, manager de program Iter Vitis, care urmează să viziteze Republica Moldova pentru a participa la integrarea cramelor, vinăriilor și experiențelor oenoturistice în ruta Iter Vitis.

Rutele Culturale ale Consiliului Europei cuprind peste 30 de itinerare certificate sub auspiciile forului internațional și au scopul de a promova călătoriile de descoperire a patrimoniului divers din Europa și consacrarea valorilor globale, precum: drepturile omului, diversitatea interculturală, dialogul intercultural transfrontalier și dezvoltarea durabilă a turismului. „ITER VITIS – Les chemins de la vigne” este ruta oenoturistică pan-europeană care integrează peisajele și patrimoniul vitivinicol din 18 state vitivinicole, promovată de Federația Europeană Iter Vitis, fiind certificată conform standardelor Consiliului Europei din 2009.

Turismul vitivinicol din țara noastră se bucură de multă popularitate în rândul turiștilor: 60% din turiștii care au călătorit în Moldova au vizitat cel puțin o vinărie, iar pentru 43% dintre ei, patrimoniul vitivinicol al țării noastre a fost motivul principal care i-a convins să facă o călătorie în Republica Moldova.

Industria turismului și industria vitivinicolă a Moldovei s-au dezvoltat în dinamică pozitivă în ultimii 5 ani, demonstrând sinergie și avantaje reciproce. Astfel, Ziua Națională a Vinului, agenda cultural-turistică „Pomul Vieții”, campaniile de promovare „Fii Oaspetele Nostru”, „Hai la mine acasă”, au generat sute de publicații internaționale, Moldova fiind inclusă în top 10 destinații de turism vitivinicol recomandate în 2020 de publicația Winerist.com.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!