Satul Trebujeni în viziunea copiilor

248
Elevii-promotori de la Trebujeni, Orhei. Foto: MEM

Plaiul meu – comoară sfântă…

Suflul istoriei, imprimat în tot şi în toate la Trebujeni, frumusețea naturii din jur creează o atmosferă de liniște sufletească şi încredere în puterile tale. Vestigiile arheologice, ansamblurile rupestre, toate vorbesc despre o istorie adevărată, vizibilă.

La intrarea în sat, în partea stângă, pe malul râului Răut ce străbate localitatea, stau de sute de ani băile orientale, construite în secolul al XIV-lea. Sunt urme ale Hoardei de Aur… De altfel, Complexul muzeistic „Orheiul Vechi” se află, sub cerul liber, între satele Trebujeni şi Butuceni. Tot aici mai poţi vedea rămăşiţele vechii cetăţi Orheiului Vechi.

Promontoriul Răutului. Desen realizat de Madina Erhan
Promontoriul Răutului. Desen realizat de Madina Erhan

Aflându-te la Trebujeni simţi cum ţi se deschide parcă a doua respiraţie. Pădurea din fața satului face ca aerul să fie curat şi foarte sănătos. Dar cât de valoros este vechiul izvor de aici? Se spune că apa lui are puteri miraculoase în tratarea diferitor boli. Poate de aceea oricine a băut apă din acest izvor, a venit şi a doua, şi a treia oară la Trebujeni. Sau poate de aceea că în stâncile de piatră, după cum se vorbeşte pe la noi, îşi are nemurirea un suflet sacru, care te ademenește să revii pe aceste locuri ori de câte ori ai vrea să te contopeşti cu istoria şi cu locuri pline de vrajă. Ceea ce este foarte adevărat este că frumuseţea meleagului meu fascinează orice privire.

Madina ERHAN, clasa a VII-a, satul Trebujeni

Raiul sufletului meu

Orheiul Vechi îl asociez cu edenul creat de Dumnezeu. Cred că însuși Domnul și-a scos penelul și a zugrăvit această frumusețe a plaiului, această feerie ce îți încântă inima și este de nedescris în cuvinte. Privind-o cu ochiul liber, rămâi vrăjit de fantezia Creatorului.

Ridicându-te pe vârful dealului, rămâi uimit de priveliștea ce se întinde în valea râului. O așezare ce se află ca pe o insulă, înconjurată de stânci înalte, care străjuiesc, secole la rând, satul și care au stat neclintite în fața tuturor năvălirilor barbare. La poalele stâncilor îşi duce încet la vale bătrânul Răut, încercuind frumos acest colțișor de rai. Pe muchia dealului se înalţă Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, constituind un legământ între cer și pământ. Mai jos ai prilejul să treci pragul mănăstirii, săpate în piatră. E o capodoperă ce uimește pe fiecare om ajuns aici. Nu cred că este pe pământ un loc mai sfânt pentru rugăciune și mântuirea sufletului.

Orheiul Vechi în desenul lui Liviu Jomiru
Orheiul Vechi în desenul lui Liviu Jomiru

Satele din preajmă, ce intră în comuna Trebujeni – Butuceni și Morovaia – sunt străbătute de un singur drum. De o parte şi de alta a acestuia poţi vedea case de epocă, acoperite cu șindrilă, cu prispe și stâlpi ciopliți din piatră, iar porţile sunt de lemn, frumos ornamentate. Aici au trăit și trăiesc oameni gospodari și primitori. Străbunii noștri, cum se vede, au depus suflet în crearea fiecărei gospodării. Astăzi ei nu mai sunt, dar li s-a înveșnicit numele prin lucrurile lăsate drept moștenire. Pentru a demonstra ospitalitatea neamului nostru, în aceste sate s-au deschis multe pensiuni turistice ce-și ţin uşile larg deschise pentru oaspeți.

Cine n-a călcat pe aceste locuri – să se grăbească. Îl asigur că va rămâne îndrăgostit de ele pentru totdeauna, ba va şi reveni ori de câte ori îi va fi dor de locuri minunate, sau pur și simplu, va dori să pășească cu talpa goală prin Paradis.

Liviu JOMIRU, clasa a VIII-a, satul Trebujeni