fbpx

Profit de sute de mii de lei din tăieri ilicite de pădure, la Orhei

 Profit de sute de mii de lei din tăieri ilicite de pădure, la Orhei

Foto simbol. Sursa: www.natura.md

Susține Ecopresa, distribuie!

Mai mulţi angajaţi din cadrul Întreprinderii Silvice Orhei, dar şi şeful acesteia, ar fi implicaţi într-o schemă infracţională de tăiere ilicită a pădurii şi comercializarea ulterioară a masei lemnoase. În urma vânzării arborilor, suma obţinută s-ar fi împărţit între persoanele implicate, fiecărui funcţionar revenindu-i o anumită parte din bani.

Potrivit Centrului Național Anticorupție, s-a constatat că, periodic, angajaţii ocolurilor silvice din Orhei efectuează lucrări autorizate de tăiere a arborilor, însă, pe lângă acestea, un număr important de copaci ar fi defrişaţi fără a fi incluşi în evidenţa oficială. Anume acest surplus de masă lemnoasă ar fi fost comercializat, iar banii proveniţi din vânzarea lemnului erau împărţiţi în funcţie de statutul şi implicarea funcţionarului.

În urma documentărilor efectuate de CNA, inclusiv a interceptărilor audio-video, s-a stabilit că schema infracţională funcţionează de mai mult timp. Materialele operative conţin imagini privind transmiterea şi primirea sistematică a unor sume de bani de către funcţionarii vizaţi, iar profiturile ilicite s-ar ridica la sute de mii de lei.

Vineri, 28 iulie, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la domiciliul şi biroul de serviciu al şefului ÎS Orhei, dar şi la conducătorii ocolurilor silvice din Selişte, Susleni şi Ivancea din Orhei. Trei persoane, inclusiv o contabilă, au fost escortate la CNA pentru audieri, iar şeful OS Selişte a fost reţinut pentru 72 de ore. De asemenea, procurorii urmează să-l anunţe în căutare pe şeful ÎS Orhei despre care s-a aflat că a părăsit, de curând, teritoriul Republicii Moldova

Au fost pornite mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu.

Urmărirea penală este condusă de Procuratura Anticorupţie, iar investigaţiile continuă pentru stabilirea întregului cerc de suspecţi cu tragerea acestora la răspundere penală.

Amintim că o schemă similară a fost documentată anterior la Ungheni.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!