fbpx

Festivalul Ziua Mediului la Chișinău: în prim plan calitatea aerului și reducerea poluării acestuia

 Festivalul Ziua Mediului la Chișinău: în prim plan calitatea aerului și reducerea poluării acestuia

Festivalul Ziua Mondială a Mediului la Chișinău, Parcul Valea Morilor, 7 iunie 2019

Susține Ecopresa, distribuie!

Au adunat baterii și tehnică uzată pentru reciclare, au calculat câți copaci datorează planetei, au verificat calitatea apei și aerului, au confecționat, s-au informat, s-au jucat și multe-multe altele – astfel au sărbătorit sute de oameni Ziua Mondială a Mediului la Chișinău, în cadrul unui festival, aflat deja la cea de-a patra ediție.

Evenimentul s-a desfășurat pe 7 iunie 2019, în Parcul Valea Morilor, locația nefiind aleasă întâmplător. Parcul este o oază de aer curat în municipiul Chișinău, localitatea cu cel mai poluat aer din țară.

„Noi suntem cei care trebuie să protejeze planeta. Modernizarea și tehnologizarea vieții a condus la poluarea mediului ambiant. E important ca fiecare din noi să acționeze pentru a diminua sursele de poluare și odată cu aceasta și impactul negativ asupra sănătății. Mediul este strict corelat cu sănătatea. Putem începe prin a renunța măcar o zi pe săptămână la mașinile personale în favoarea transportului public sau a bicicletei”, a declarat Valentina Țapiș, secretară de stat, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în cuvântul său de deschidere.

foto ZM 2019 2

La rândul său, Gheorghe Teleaga, specialist în protecția mediului, Agenția Națională pentru Sănătatea Publică, a afirmat: „Ne bucurăm că la eveniment participă multă lume interesată de problemele mediului și, respectiv, a calității aerului. Cu toții conștientizăm că aceasta ne afectează sănătatea. Noi suntem dedicați pentru a contribui prin evaluarea și oferirea datelor corecte despre calitatea aerului.”

foto ZM 2019 3

Poluarea aerului nu este mereu vizibilă, dar efectele sale sunt răvășitoare: „Aproximativ 9 din 10 persoane din lume respiră aer poluat, or acest fenomen este o urgență de sănătate publică globală și necesită acțiunea noastră imediată. În fiecare an, 7 milioane de decese se datorează expunerii la aerul poluat, ce cauzează accidente vasculare cerebrale, boli de inimă, cancer pulmonar, boli respiratorii cronice și acute, inclusiv astm. Copiii, femeile și persoanele care lucrează în aer liber sunt cei mai afectați. Pentru a ne proteja sănătatea, e nevoie să învingem poluarea aerului împreună”, a menționat Stela Gheorghiță, coordonatoare programe urgențe de sănătate publică de la Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova.

foto ZM 2019 5

La eveniment, Orange, în cadrul unui parteneriat cu laboratorul inovațional al PNUD Moldova și Primăriei Chișinău – Green City Lab, a instalat senzori care măsoară calitatea aerului. În acest an, cinci astfel de senzori vor fi instalați în municipiu, pentru a informa populația despre parametrii aerului pe care îl respiră.

foto ZM 2019 6

„Cu toții suntem responsabili de poluarea produsă și doar împreună putem contribui la reducerea emisiilor nocive și la îmbunătățirea calității aerului pe care îl respirăm. Împreună transformăm griul în verde”, a subliniat Valeria Ieșeanu, șefă de programe la PNUD Moldova.

Sectoarele care generează cea mai mare poluare a aerului în țară sunt: energetic, transport, rezidențial, adică gospodăriile casnice. Eforturile trebuie să fie îndreptate către diminuarea surselor de poluare și înlocuirea acestora cu tehnologii prietenoase mediului, au accentuat organizatorii Festivalului.

foto ZM 2019 7

La eveniment, vizitatorii au comunicat cu specialiștii care lucrează în laboratoarele de testare a apei și a aerului. Ei și-au putut calcula amprenta de CO2 echivalentă cu numărul de copaci datorați planetei.

foto ZM 2019 1

Și în acest an, a avut un mare succes instalația-quest adusă de Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu, unde vizitatorii au putut ghici perioada de degradare a deșeurilor. AO Junior Achievement Moldova a prezentat un sistem inovator de filtrare a apei și păstrare a temperaturii pentru bazinele cu pește, inventat de compania școlară „Growell”.

foto ZM 2019 8

La rândul lor, AO Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor și A.O. Ecovisio au organizat ateliere de colaje, de colectare selectivă a deșeurilor, confecționare a plaselor, jocuri de masă ecologice, Yoga pe covor. Participanții au mai beneficiat de consultație juridică gratuită la subiecte de mediu, oferită de A.O. Eco Contact, iar A.O. Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic a relatat despre sursele veridice de informare cu privire la problemele ecologice.

foto ZM 2019 10

Programul Festivalului Mediului a inclus distracții pentru adulți și copii, muzică pe vinil mixată de DJ Gonzo, iarmaroc cu produse naturale, reutilizabile, reciclate, prietenoase naturii și mâncare vegetariană.

Invitații speciali ai evenimentului au fost trupa Balkan Taksim, bine cunoscută pentru maniera în care interpretează folclorul din Balcani și Carpații românești, în fuziune cu mai multe stiluri de muzică (electronică, trip-hop, Balkan psych, ritmuri din Carpați).

Festivalul Mediului este organizat de un grup de inițiativă, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și A.O. Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, cu contribuția A.O. Ecovisio, A.O. Eco Contact, AO Junior Achievement Moldova, A.O. Asociația pentru Valorificarea Deșeurilor, Asociația pentru Amenajarea și Reconstrucția Chișinăului, A.O. Mișcarea Ecologistă din Moldova, A.O. Centrul Național de Mediu, Limon SRL, Bricomol Profesional SRL, METRO Cash & Carry Moldova.

led toate logourile

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

1 Comment

Comments are closed.