fbpx

Experiment. Secretul săpunurilor „100% produs în Moldova”

 Experiment. Secretul săpunurilor „100% produs în Moldova”

Săpunuri artizanale vândute de Ion Chiriac

Susține Ecopresa, distribuie!

Săpunul natural, făcut în condiții de acasă, a devenit o alternativă ecologică a produselor cosmetice sintetice, pe care le găsim în comerț. Ultimele, au o compoziție chimică ce dăunează mediului și sănătății.

Cum sunt create săpunurile eco

În Republica Moldova sunt mai mulți producători de săpun ecologic. Între ei şi prietenii Ion Chiriac și Nicolae Tangocin, care au creat, în satul Dănceni, raionul Ialoveni, un mic atelier de producere a săpunurilor – Soapmd.

Ion Chiriac, cu săpunuri şi miere, la Ziua Mediului 2019
Ion Chiriac, cu săpunuri şi miere, la Ziua Mediului 2019

Ion Chiriac este apicultor, îngrijeşte o prisacă şi face miere. În „mica industrie” a săpunurilor este atras de prietenul Nicolae – cel care se ocupă cu întregul proces de fabricare.

Mierea și săpunurile lui Ion Chiriac
Mierea și săpunurile lui Ion Chiriac

Lui Ion îi place mult să povestească despre produsele create în micul atelier de la Dănceni. „Nu utilizăm nici parabeni, nici sulfați nici siliconi, chiar nici glicerină, care, cu timpul, blochează porii și poate provoacă iritații”, spune Ion Chiriac.

Tehnici şi uleiuri în producerea săpunului

La fabricarea săpunului natural pot fi folosite trei tehnologii: rece, semi-rece (la cald) și fierbinte. Procesarea la cald este, însă, cea mai răspândită. Astfel se produce și săpunul de la Dănceni. „Bunelul meu îmi povestea cum făceau săpun pe timpuri, după această tehnică, veche de secole. Doar că azi, în condițiile pe care le avem, noi înlocuim grăsimile animale cu uleiurile vegetale. Adică este un produs vegetal sută la sută”, povestește Ion Chiriac.

În afacerea cu săpun, Ion Chiriac deschide şi câteva secrete. „La producerea săpunurilor folosim uleiuri diferite: de măslin, cocos, palmier, semințe de struguri. De asemenea, în compoziţie adăugăm diferite fierturi sau extracte din ierburi , mirodenii. La final punem uleiuri esențiale sau uleiuri specifice în dependență de tipul de piele pentru care va fi săpunul”.

Cel mai des, săpunurile de tip hand-made sunt pentru pilea uscată, grasă sau cu inflamații.

Șampon solid de salvie, artizanal
Șampon solid de salvie, artizanal

Prețul unui săpun depinde de calitatea şi tipul ingredientelor – cu cât sunt mai bune, cu atât mai scump e produsul final, spune Ion Chiriac. Menţionăm că la târgurile din capitală, costul unui săpun natural începe de la 40 de lei.

Ion Chiriac remarcă, însă, că, după compoziția acestora, săpunurile nu pot fi numite 100% organice și 100% made in Moldova, atâta timp cât pe piața noastră locală nu pot fi găsite toate ingredientele din care se produce acesta.

Amprenta de mediu

„Mica industrie” a fabricării și utilizării săpunurilor naturale nu are un impact negativ asupra mediului. Adriana Velicinschi, coordonatoare de program la Centrul Național de Mediu menționează că săpunurile artizanale pot fi considerate prietenoase mediului.

„Săpunurile artizanale sunt confecționate din ingrediente naturale, iar cele din comerț au tot felul de compuși chimici și de aici vine și diferența, și impactul asupra mediului”, remarcă Adriana Velicinschi.

„O dată cu apa, în sistemul de canalizare sau direct în mediu, ajung şi toţi componenții unui produs cosmetic pe care-l folosim.

Spuma săpunurilor cu ingrediente sintetice ajunge în râuri, iar oamenii folosesc apa pentru irigare, pentru adăpatul animalelor, consumă peştele din râul poluat. În cazul dat vorbim de un circuit al compușilor chimici – de la noi din baie până într-o destinație necunoscută, iar în tot acest proces avem şi impact negativ. Şi apa din robinet poate avea în componență compușii chimici ai săpunului, chiar dacă a fost tratată la stația de epurare, compuși pe care tot noi i-am băgat acolo”, spune Adriana Velicinschi.

Produsele de sinteză (sintetice), fie care sunt pentru curăţat sau pentru îngrijirea corporală, rezultă din transformarea chimică a produselor petroliere, a mineralelor, la care se adaugă şi alte chimicale: arome, coloranți, conservanți şi diferiţi aditivi. Utilizarea lor este dăunătoare mediului, dar şi organismului uman.

Cele mai întâlnite ingredente în săpunurile artizanale vs săpunurile artificiale Sursa: Ecopresa.md
Cele mai întâlnite ingredente în săpunurile artizanale vs săpunurile artificiale
Sursa: Ecopresa.md

În viziunea ecologiştilor, săpunul solid este mai prietenos mediului – cel natural câştigă în faţa celui sintetic, cel solid – în faţa celui lichid (din cauza ambalajelor plastice), bio – în faţa celui chimic.

Experiment: 45 zile fără săpun chimic

Pentru a mă convinge de efectele cosmetice ale săpunului artizanat, 100% made in Moldova, am decis să experimentez pe baza unui săpun procurat de la Ion Chiriac.

Am ales un săpun cu gălbenele (lat. Calendula officinalis), deoarece este potrivit pentru tenul meu – normal spre gras.

Săpunul folosit în experiment: 45 zile fără spun chimic
Săpunul folosit în experiment: 45 zile fără spun chimic

Compoziție: Săpunul este fabricat pe bază de extract de gălbenele și ulei esențial de mușcată. În descrierea produsul este menționat faptul că are un efect vindecător, îmbunătățește textura, culoarea și tonusul pielii. Un detaliu interesant trecut pe etichetă – componența este uşor aflodisiacă.

Ingrediente: ulei de flori de galbenele, uleiuri saponificate de cocos, de măsline, de cătină albă, ulei esențial de mușcată.

Observații:

Am început să folosesc produsul începând cu 8 iunie. Pentru a folosi mai eficient produsul, am rupt săpunul în două bucăţi. După o folosire de aproape două luni – 45 zile -, mai am aproximativ 70% din volum. Deci, este econom.

Săpunul cu gălbenele (lat. Calendula officinalis)
Săpunul cu gălbenele (lat. Calendula officinalis)

Săpunul nu face spumă și are un miros simțitor flori de galbenele și cătină.

Săpunul natural nu face multă spumă
Săpunul natural nu face multă spumă

Îl folosesc de 2-3 ori pe săptămână, așa cum este recomandat de producător. Se spune că săpunul natural nu are doar efect de curățare, dar și tratează pielea feței, iar folosirea zilnică ar putea dăuna.

Petalele de gălbenele sunt vizibile în structura săpunului
Petalele de gălbenele sunt vizibile în structura săpunului

Concluzii:

După aproape două luni de utilizare am observat câteva schimbări:

  • nu mai am tenul la fel de gras;
  • inflamațiile și coșurile de pe față dispar mult mai repede după ce folosesc săpunul;
  • pielea arată mai sănătoasă;
  • mirosul de flori de galbenele și cătină se păstrează pe piele.

N.B. Totul depinde de cât de exact alegem produsul potrivit tipului de piele pe care îl avem. Experiența mea de folosire a acestui produs poate să difere de experiența unei persoane cu alt timp de piele.

Irina TABARANU

Acest material este realizat de Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic  din R. Moldova (AJMTEM), în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova (MEDIA-M)”, finanțat de USAID și UK Aid și implementat de Internews în Moldova.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!