Vin înghețurile! Meteorologii au emis Cod galben pentru trei zile
Vin înghețurile. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat temperaturi negative pe parcursul nopții și dimineții. Vremea se va răci începând cu 9 octombrie, iar pentru trei zile meteorologii au anunțat chiar Cod galben de îngheț.
Temperaturile la suprafața solului pot ajunge între -1°C și -5°C, iar în aer, în anumite zone, se vor situa între -1°C și -2°C.
Specialiștii avertizează că este posibilă vătămarea roadei nerecoltate de legume şi struguri. „Vă sfătuim să luați măsuri adecvate, precum acoperirea plantelor sau adăpostirea animalelor, pentru a evita eventualele efecte adverse ale înghețurilor”, anunță SHS.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat recomandă utilizarea metodei fumigaţiei, care diminuează scăderea temperaturii în stratul de aer de la suprafaţa solului în orele matinale, folosirea irigării, pentru a reduce din intensitatea răcirii radiative a suprafeţei terestre. De asemenea, specialiștii le recomandă agricultorilor să încălzează direct aerul cu ajutorul unor instalaţii speciale emițătoare de radiații infraroșii și să ventileze aerul, proces care împiedică formarea inversiunilor termice în stratul de aer din vecinătatea solului.