fbpx

Veste bună! Valurile de căldură marină nu afectează abundența peștilor (studiu)

Susține Ecopresa, distribuie!

Caniculele marine au un efect minim asupra abundenţei peştilor şi provoacă puţine modificări în compoziţia populaţiilor piscicole în emisfera nordică. Astfel arată datele unui studiu publicat în revista Nature, citată de Agerpres.

„Am fost surprinsă de aceste rezultate”, a declarat Alexa L. Fredston, profesor-asistent la Facultatea de ştiinţe oceanice din cadrul Universităţii California din Santa Cruz şi principala autoare a studiului.

„Ştim că populaţiile de peşti au reacţionat la încălzirea pe termen lung a oceanelor deplasându-se spre poli, ceea ce poate să schimbe biomasa de peşti şi compoziţia sa într-o zonă dată. Anticipam, deci, rezultate similare, precum o comunitate de peşti cu mai multe specii de apă caldă şi mai puţini peşti de apă rece decât de obicei, după aceste valuri recente de căldură marină”, a adăugat cercetătoarea americană.

Cei 12 cercetători americani, canadieni şi europeni care au participat la acest studiu au analizat peste 82.000 de capturi de pescuit, realizate cu traule de mare adâncime în cadrul unor misiuni ştiinţifice desfăşurate în Atlanticul de Nord şi în Pacificul de Nord-Est.

Capturile, care au vizat 1.769 de specii de peşti ce trăiesc pe fundul oceanului şi care au fost pescuiţi între 1993 şi 2019, au fost comparate apoi cu cele 248 de valuri de căldură înregistrate în aceeaşi perioadă în apele de mare adâncime, din zona subtropicală şi până în Arctica.

Autorii studiului au descoperit într-adevăr câteva efecte ale caniculelor marine, cum ar fi o scădere cu 22% a biomasei de peşti în Golful Alaska după canicula din 2014-2016 şi, în mod contrar, o creştere a biomasei cu 70% în nord-estul Statelor Unite după canicula din 2012. Însă aceste variaţii, deşi substanţiale, sunt mai puţin importante decât variabilitatea naturală a abundenţei peştilor. În plus, astfel de modificări nu au fost constatate în timpul altor episoade caniculare, până acum puţin studiate.

La finalul analizei lor, cercetătorii nu au găsit o legătură semnificativă între intensitatea cumulată a valurilor de căldură marină şi evoluţia biomasei peştilor de mare adâncime.

De asemenea, ei nu au constatat un declin rapid al peştilor de apă rece sau o expansiune a peştilor de apă caldă în urma acestor valuri de căldură. „Nu am putut să prezicem care dintre peşti ar pierde sau ar câştiga în biomasă, în funcţie de biologia lui sau de temperaturile la care îl găsim în general”, a explicat Alexa L. Fredston. „Ar trebui subliniat faptul că schimbările în biomasa peştilor sunt adeseori dificil de prezis”, a adăugat cercetătoarea americană.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu