Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Un viitor coridor ecologic: 9 hectare de fâşie riverană pe râul Glodeanca
Un proiect-pilot în satul Nicolaevca din comuna Danu a raionului Glodeni, inițiat de Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă, a demarat cu plantarea primelor 4 ha de fâșie riverană de protecție pe râul Glodeanca, un afluent de dreapta al râului Camenca. Lucrările au fost efectuate în toamna anului 2018, în cadrul proiectului „Elaborarea planului integrat de gestionare a BH Camenca”, sprijinit de programul de granturi pentru proiecte mici oferite ONG-urilor în domeniul managementului integrat al resurselor de apă (Faza01).
Alte 3 ha de fâșie riverană au fost plantate din cadrul proiectului „Implementarea programului de măsuri din Planul de Gestionare a BH Camenca”, susținut prin Faza02 a aceluiaşi program de granturi, în perioada în noiembrie 2019-noiembrie 2020. Ambele proiecte au fost susținute financiar de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și Agenția Austriacă de Dezvoltare, gestionate de Agenția „Apele Moldovei”.
Ulterior, în martie 2020, o suprafaţă nouă de două ha au fost plantate pe râul Glodeanca, chiar cu câteva zile înainte de a începe pandemia în Moldova, în cadrul proiectului „AGROECOLOGIA – șanse și perspective pentru comunitățile rurale”, din surse financiare oferite de Facilitatea Globală de Mediu (GEF) prin Programul de Granturi Mici, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Pe parcursul realizării acestor proiecte au fost implicați agenți economici, APL, dar şi cetățeni din regiune.
Pentru plantare au fost aleşi puieţi de talie joasă – salcâm, tei, paltin de câmp, nuc negru, glădiță și puieți de talie înaltă – salcie alba, plop, tei, palten de câmp, cireși.
Impresionantă este rata de prindere a culturilor silvice – 90% la plantările din 2018 şi 66% la plantările din martie 2020.
Reabilitarea bazinului râului Camenca este scopul Planului de Gestionare a Bazinului Hidrografic Camenca și a planului de măsuri, elaborate la nivel local cu susținerea Elveției și Austriei. În acest fel, râul va reînvia, datorită îmbunătățirii stării ecologice a resurselor de apă din bazinul hidrografic Camenca.
Prin plantarea celor 9 ha pe lunca râului Glodeanca, în conformitate cu normele europene, sunt puse bazele unui coridor ecologic, care va apăra apele de evaporație și va face o conexiune cu rezervația „Pădurea Domnească”, formând o rețea ecologică locală.
De asemenea, pe Camenca sunt necesare proiecte de reconstrucție hidrotehnică a albiei și a luncii desecate a râului Camenca, identificarea surselor stabile de alimentare cu apă a rețelei hidrografice Camenca și a ecosistemelor care au caracteristicile naturale de zone umede; conferirea statutului de zonă umedă a unei suprafețe de 326 ha; atenuarea procesului de evaporație a corpurilor de apă de suprafață prin împădurirea malurilor și crearea Rețelei Ecologice Locale.
Camenca este cel mai mare afluent al râului Prut pe teritoriul R.M., are și cel mai mare bazin de recepție (1236,9 km2). Lungimea cursului de apă este de 109.2 km, iar debitul mediu – 1,3 m3/s. Bazinul hidrografic (BH) Camenca este amplasat în cursul mediu al râului Prut, în partea de nord-vest a țării.
1 Comment
[…] Un proiect-pilot în satul Nicolaevca din comuna Danu a raionului Glodeni, inițiat de Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Durabilă, a demarat cu plantarea primelor 4 ha de fâșie riverană de protecție pe râul Glodeanca, un afluent de dreapta al râului Camenca. Lucrările au fost efectuate în toamna anului 2018, în cadrul proiectului „Elaborarea planului integrat de gestionare a BH Camenca”, sprijinit de programul de granturi pentru proiecte mici oferite ONG-urilor în domeniul managementului integrat al resurselor de apă (Faza01), scrie ecopresa.md. […]
Comments are closed.