fbpx

Un nou focar de pestă porcină a fost depistat în Moldova

 Un nou focar de pestă porcină a fost depistat în Moldova
Susține Ecopresa, distribuie!

Un nou caz de pestă porcină a fost depistat în Republica Moldova. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), focarul a fost depistat în raionul Râșcani printre porci domestici.

Pe 31 ianuarie 2022, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane (PPA), în probele recoltate de la porci domestici din apropierea localităţii Recea, raionul Râșcani.

Ulterior, a fost întrunită Comisia pentru Situații Excepționale a raionului Râşcani, care a aprobat un Plan de măsuri pentru combaterea și eradicarea acestui focar.

Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Râşcani a inițiat o anchetă epidemiologică, a instituit măsuri de carantină.

În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricţii (zona de protecţie şi zona de supraveghere). Se efectuează catagrafia porcilor domestici în zonele de protecție și supraveghere, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, controlul mișcării porcinelor și produselor alimentare din carne de porc pe teritoriul Republicii Moldova, screening-ul porcilor domestici din focar.

Boala se răspândește prin:

  • contactul porcului infectat cu cel sănătos;
  • hrănirea porcilor cu deșeuri alimentare contaminate;
  • căpușe infectate;
  • contactul cu oamenii care poartă haine sau încălțăminte contaminate;
  • contact cu materiale contaminate sau cadavre de animale;
  • gunoi de grajd infectat;
  • mijloace de transport.

ANSA a lansat o serie de recomandări pentru cei care cresc porci:

  • nu alimentați porcii cu deșeuri;
  • evitați întreținerea porcilor la pășune;
  • preveniți contactul direct cu mistreții;
  • de fiecare dată când ieșiți din gospodărie schimbați hainele și încălțămintea folosită în timpul întreținerii porcinelor;
  • persoanele care au avut contact cu mistreții trebuie să spele și dezinfecteze îmbrăcămintea și încălțămintea;
  • contactați imediat medicul veterinar dacă porcii au simptome de boală;
  • plasați bariere de dezinfecție la intrare și ieșire în exploatația de porcine.

Cum să recunoașteți pesta porcină africană:

  • moartea subită a unui sau mai mulţi porci;
  • pierderea apetitului;
  • apatie;
  • febră ridicată până la 42°C;
  • înroşirea pielii (în special pe urechi, nas, coadă, picioare, stomac şi părţile laterale ale corpului);
  • diaree sanguinolentă;
  • avort;
  • împleticire în deplasare;
  • dificultăţi de respiraţie;
  • vomitări.

Potrivit ANSA,  se îmbolnăvesc toate categoriile de porci, mor toate animalele îmbolnăvite, nu există tratament şi vaccinuri, iar virusul pestei porcine africane nu prezintă pericol pentru oameni şi alte specii de animale.

Menționăm că ultimul caz de PPA în Republica Moldova a fost înregistrat pe data de 31 decembrie 2021 în localitatea Cotiujeni, raionul Briceni, care a fost eradicat cu succes, restricţiile urmând a fi ridicate pe data de 15 februarie. La fel, pe tot parcursul anului 2021 şi în luna ianuarie 2022 în ţările din regiune au fost înregistrate mai multe cazuri de PPA la porci domestici şi mistreţi.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu