UE// De Ziua Globală a Reciclării, elevii din Cantemir adună căpăcele pentru reciclare
Forfotă, emoții, veselie – toate dis-de-dimineață, în clasa a 3-a „B” a Gimnaziului „Mihai Eminescu” din or. Cantemir, unde a fost adusă o boxă pentru căpăcele de plastic. Copii așteptau de ceva vreme cutia specială, care va sta în clasa lor pe durata concursului „Căpăcele vesele”.
Pe rând, ei au pus în cutie capacele adunate timp de două săptămâni, de la lansarea competiției. Evident, le-au numărat mai întâi, ca să afle cine a reușit să adune mai multe, și-au povestit cum au convins părinții sau buneii să pună deoparte fiecare căpăcel. Dna dirigintă, Lilia Ciubotaru, i-a încurajat și le-a vorbit despre rolul pe care-l are fiecare în protecția naturii.
În luna martie curent, toți elevii școlilor din or. Cantemir au fost invitați să participe la un concurs inedit – colectarea capacelor de plastic. Competiția a fost inițiată de echipa proiectului „Consolidarea capacităților locale pentru implementarea strategiei pentru energia durabilă în or. Cantemir (CCLISED)”, finanțat de Uniunea Europeană.
„Concursul are un scop educativ, noi le spunem elevilor că fiecare căpăcel de plastic colectat separat înseamnă mai puțin deșeu în natură, înseamnă salvarea vieții animalelor și a plantelor”, spune coordonatoarea locală a proiectului, Victoria Isac.
„Patru instituții educaționale din Cantemir beneficiază de o reabilitare termică complexă, cu sprijinul UE, prin Programul „Convenția Primarilor-Proiecte Demonstraționale”. Această activitate de educare și conștientizare ecologică vine să completeze șirul de evenimente anterioare, desfășurate la Cantemir, în domeniul protecției mediului, energiei durabile și climei. Desigur, vom organiza și în continuare diverse activități, concursuri, ore ecologice, pentru că avem sprijin la nivel local”, a remarcat Irina Plis, președinta Alianței pentru pentru Eficiență Energetică și Regenerabile (AEER).
Prima etapă concursului „Căpăcele vesele” va dura până la 10 mai, timp în care căpăcelele pot fi adunate acasă (într-o pungă, de ex.). A doua etapă este aducerea căpăcelelor la școală și depozitarea lor în boxa special amenajată în fiecare clasă. La finalul activității, va fi desemnată cea mai activă clasă și vor fi oferite premii din partea proiectului UE CCLISED.
AO Alianța pentru Eficiență Energetică și Regenerabile este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul „Consolidarea capacităților locale pentru implementarea strategiei pentru energia durabilă în or. Cantemir (CCLISED)”, în parteneriat cu Centrul de Instruire și Dezvoltare Educațională.
Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Partenerul proiectului pentru Regiunea Sud este Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale „CONTACT-Cahul”.