Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Se discută Economia Verde. Sunt așteptați reprezentanți de la minister și din mediul de afaceri
Pe 29 ianuarie, la Chișinău, va fi organizată Masa Rotundă Națională de nivel înalt “Economia Verde. Fabricat în Moldova-de la Economia verde la Pactul Verde European”.
Evenimentul va avea loc online, iar organizatorii își doresc atingerea următoarelor obiective:
• Promovarea conceptului Economiei Verzi la cel mai înalt nivel politic, în toate sectoarele de dezvoltare social-economică a țării, atragerea sectorului privat, partenerilor de dezvoltare, Asociațiilor obștești și a publicului;
• Promovarea obiectivelor și priorităților Pactului Verde European în Moldova și la nivelul țărilor Parteneriatului Estic, schimb de experiență între țările PA în domeniul dat;
• Prezentarea contribuției EU4Environment la implementarea principiilor Economiei Verzi în țările Parteneriatului Estic;
• Creșterea nivelului de conștientizare în rândul oamenilor de afaceri și
întreprinderilor, agențiilor guvernamentale și publicului privind aplicarea și beneficiile principiilor Economiei Verzi pentru o dezvoltare economică durabilă.
La Masa Rotundă sunt invitați să participe reprezentanți ai ministerelor și agențiilor guvernamentale (MEI, MARDM, ODIMM etc.), ai organizațiilor internaționale, CE (DG NEAR, DG Environment), UNEP, OECD, UNECE, UNIDO, WB), ai Delegației UE în Republica Moldova, ambasadelor, sectorului privat/de afaceri, sectorului academic, asociațiilor obștești de mediu, experți și mass-media din R. Moldova și țările Parteneriatului Estic
Organizatorii vor asigura traducerea simultană în limbile engleză, română și rusă. Evenimentul va avea loc în formatul virtual și de întruniri verzi/fără hârtie și va putea fi urmărit live pe Privesc.eu. Doritorii pot intra și pe zoom, la 29 ianuarie 2021, 10:00 – 13:00, http://bit.ly/3iNnS84
Prima ediţie a Mesei Rotunde a avut loc în anul 2016 în cadrul proiectului EaP GREEN. Ediţii consecutive au fost desfăşurate în perioada 2017-2019. În anul 2020 a avut loc cea de a V-a ediţie a Mesei Rotunde în cadrul EU4Environment la Moldexpo.