fbpx

Să mergem miercuri la „Grădina Urzică”!  

 Să mergem miercuri la „Grădina Urzică”!  

Sursa foto: Tatiana Fiodorova-Lefter

Susține Ecopresa, distribuie!

La Galeria Plai va fi lansată expoziția artistei Tatiana Fiodorova-Lefter, despre legătura dintre oameni și natură. „Expoziția vorbește despre oraș, despre urzici și despre primăvară.” Expoziția „Grădina Urzică” se deschide miercuri, 16 iulie, la ora 18:00 și poate fi vizitată până pe 1 august. Intrarea este gratuită.   

Legătura cu urzicile vine dintr-o poveste personală a Tatianei, care își amintește că bunica ei (din satul Micăuți), îi gătea tocană de urzici. Mai târziu, împreună cu mama sa, (care este din Ucraina), căutau urzici prin Chișinău, o misiune dificilă, pentru că urzicile nu erau ușor de găsit. 

„Pentru mine, a devenit un obicei de primăvară să încep sezonul cu această mâncare”, mărturisește artista. 

Sursa: Galeria Plai
Sursa: Galeria Plai

Din 2008, lucrările Tatianei Fiodorova‑Lefter au fost incluse constant în expoziții personale și de grup, precum și în festivaluri de artă contemporană din Europa și nu doar.  Artista din Republica Moldova, cunoscută și ca activă curator, educator și manager cultural, a fondat în 2023 Nomad Bureau for Art Research – o platformă și spațiu artistic nomad, cu sediul în Chișinău.  

În 2023, a obținut o bursă prestigioasă în artă și teorie pentru proiectul „În ruine / În căutarea identității”, prezentat în expoziția colectivă „Viața secretă a plantelor și arborilor” de la KUNSTPAVILLON, Innsbruck, Austria. La sfârșitul aceluiași an, în cadrul residency‑ului Büchsenhausen (octombrie 2023–mai 2024), și-a aprofundat cercetarea despre identitatea post‑sovietică și relația om‑natură, dezvoltând o instalație participativă – inclusiv un „balkon‑studio” care a facilitat dialogul cu publicul local.  

Artista Tatiana Fiodorova
Artista Tatiana Fiodorova-Lefter

Proiectul „Grădina Urzică” a fost prezentat în premieră în martie 2025, la Summitul Tranziției Verzi și Juste de la Chișinău, cu sprijinul Fundației Culturale Daneze (). În paralel cu activitatea ei artistică riguroasă, Tatiana practică yoga, cultivă plante și dedică mare parte din timp relației armonioase cu natura – teme care revin deseori în lucrările sale și reflecțiile teoretice. 

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ludmila Hițuc

Leave a Reply