Ploile musonice fac ravagii în Pakistan. O treime din teritoriul țării se află sub ape
Zeci de milioane de pakistanezi sunt afectați de cele mai grave ploi musonice înregistrate în ultimele trei decenii, care au făcut cel puţin 1.136 de morţi, au distrus aproape un milion de locuinţe şi au devastat terenuri agricole de o importanţă vitală. Ministrul pakistanez pentru Schimbări Climatice, Sherry Rehman, susține că o treime din teritoriul Pakistanului se află sub ape. Oficialul evocă „o criză de proporţii inimaginabile”, scrie tvr.ro.
Ploile generate de muson, care au început în iunie, sunt „fără precedent în ultimii 30 de ani”, declară prim-ministrul ţării, Shehbaz Sharif, cu ocazia unei vizite întreprinse în regiunile afectate de inundaţiile produse în nordul Pakistanului.
O operaţiune de salvare de amploare este în curs de desfăşurare în Pakistan, unde ajutorul internaţional a început să sosească luni, în timp ce Indul, cel mai mare fluviu din ţară, ameninţă să iasă din matcă.
Oficialii pakistanezi atribuie aceste intemperii devastatoare schimbărilor climatice, afirmând că ţara lor suportă consecinţele practicilor de mediu iresponsabile, implementate în alte zone ale lumii.
Peste 33 de milioane de persoane, reprezentând o şeptime din populaţia pakistaneză, au fost afectate de inundaţii şi aproape 1 milion de case au fost distruse sau grav avariate, a anunţat Guvernul de la Islamabad.
Potrivit celui mai recent bilanţ publicat luni de Autoritatea naţională de gestionare a catastrofelor naturale (NDMA), musonul din 2022 a făcut cel puţin 1.136 de morţi de la sosirea sa în ţară în luna iunie, inclusiv 74 de victime în ultimele 24 de ore.
Însă autorităţile care încearcă încă să ajungă în satele izolate din regiunile muntoase din sudul ţării se tem că bilanţul ar putea fi mult mai mare.
„Totul nu este acum decât un mare ocean, nu există un loc uscat în care să pompăm apa”, a declarat ministrul Sherry Rehman, potrivit căreia costul economic, ce nu a fost deocamdată cuantificat, va fi unul devastator.
Musonul, care durează de obicei din iunie până în septembrie, are un rol esenţial pentru irigarea culturilor agricole şi refacerea surselor de apă dulce pe subcontinentul indian.
Însă acest fenomen meteorologic aduce cu sine în fiecare an şi multe drame şi distrugeri.
Inundațiile catastrofale din Pakistan au creat un lac uriaș în provincia Sindh. Imagini din satelit arată dimensiunile dezastrului, unde apele râului Indus au format un lac care, în cel mai lat punct, are 100 de kilometri. Mari întinderi de uscat sunt acum sub apă, iar ONU a numit fenomenul petrecut în țara asiatică un „muson pe steroizi”.