Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Platforme în loc de tuburi. 35 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor vor fi amenajate în curțile de bloc
35 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor menajere urmează a fi amenajate în capitală, în curțile blocurilor de locuit unde vor fi închise tuburile de colectare a deșeurilor menajere solide. Lucrările vor începe săptămâna viitoare.
Contactat de IPN, Vasile Efros, șef de secție la Direcția generală locativ-comunală şi amenajare (DGLCA), a declarat că prioritar se va interveni acolo unde nu mai există containere și gunoiul aruncat prin tub ajunge pe jos și trebuie încărcat manual în autospeciale. Asemenea blocuri sunt în jur de 20 la număr. Tuburile vor fi sigilate și vor fi amenajate platforme separate de gunoi.
Contractul cu agentul economic care va efectua lucrările a fost încheiat la mijlocul lunii septembrie. Destul de târziu, spune Vasile Efros. De vină e procesul anevoios de negociere cu locatarii, pentru că nu toți au fost de acord să fie închise tuburile de colectare a deșeurilor.
Platformele pentru gunoi vor fi confecționate din metal, acoperite pe partea exterioară cu panouri compozite etalbond. Pe partea de sus a carcasei va fi inscripționat „deșeuri reciclabile” și „deșeuri biodegradabile”. Respectivele carcase sunt în proces de confecționare. Iar săptămâna viitoare vor fi puse fundațiile pe care instalate mai târziu carcasele.
Locatarii sunt încurajați să sorteze gunoiul. Potrivit lui Vasile Efros, închiderea tuburilor de colectare a deșeurilor va elimina riscul adunării șobolanilor și altor răzătoare în bloc.
Pentru respectivele lucrări se vor achita 4,6 milioane de lei, conform contractului încheiat cu agentul economic. Până la sfârșitul anului curent, DGLCA planifică să instaleze în total 45 de platforme modulare pentru colectarea deșeurilor.