fbpx

O echipă de experți din România monitorizează calitatea aerului după incendiul de la Giurgiulești

Susține Ecopresa, distribuie!

Calitatea aerului din apropierea Portului Internațional Liber Giurgiulești, unde acum câteva zile a avut loc un incendiu de proporții, este monitorizată de o echipă de experți de la Agenția pentru Protecția Mediului din București, România. Specialiștii români, împreună cu angajații Agenției de Mediu din Moldova, efectuează verificările prin intermediul unui laborator mobil echipat cu aparataj modern. 

Potrivit Agenției de Mediu, monitorizarea calității aerului în comun cu specialiștii români a fost inițiată astăzi, 18 ianuarie. „Având în vedere că urmările incendiului pot avea impact negativ asupra sănătății populației din regiune, Agenția de Mediu va continua monitorizarea nivelului de poluare a aerului în zona Portului Internațional Liber Giurgiulești și ariei aferente localității”, anunță instituția.

Ca rezultat al intervenției repetate la data de 17 ianuarie a specialiștilor Laboratorului de Referință de Mediu al Agenției de Mediu, la incendiul izbucnit la un rezervor de păstrare a cerealelor au fost prelevate probe de aer la diferite distanțe de focarul incendiului. Investigațiile de laborator au demonstrat menținerea unui nivel sporit de poluare a aerului pentru conținutul de fenol, în probele colectate la distanțe de până la 100 de metri de rezervoarele incendiate, care au depășit norma sanitară de la 1,5 pâna la 2,0 ori. „Percepția mirosului specific este condiționată de prezența fenolului în aerul atmosferic, care se presupune că este emanat de supraîncălzirea vatei minerale, utilizată drept strat izolator a rezervoarelor de depozitare a șrotului de floarea soarelui”, au conchis specialiștii Agenției de Mediu.

Pe 16 ianuarie a izbucnit un incendiu de proporții la un rezervor de păstrare a cerealelor din cadrul Portului Internațional Liber Giurgiulești. Patru echipe de salvatori au luptat cu flăcările. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, a luat foc o încărcătură de peste o mie de tone de produs de șrot de floarea soarelui, care mocnea.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu