Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice în Republica Moldova s-a încheiat. Cele mai interesante observații
Numărătoarea de iarnă a păsărilor acvatice din Moldova s-a încheiat, anunță Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii. În total, în toate bazinele acvatice studiate au fost înregistrate 75 de specii de păsări (cifra reprezintă cumularea tuturor observațiilor din toate zonele studiate).
La nivel național, cele mai mari efective au aparținut rațelor mari (Anas platyrhynchos), urmate de gâște de vară (Anser anser). Populația lebedelor de vară (Cygnus olor) a fost estimată la circa 2500 indivizi, iar cea a lebedelor de iarnă (Cygnus cygnus) – 891 indivizi. Amintim că aceste cifre reprezintă strict efectivele numerice care vin să ierneze în Republica Moldova din diverse regiuni nordice ale continentului european, și nu reprezintă populațiile de păsări care se întâlnesc aici pe parcursul unui an întreg.
Silvia Ursul, unul din ornitologii participanți la numărătoare, a explicat că păsările au fost numărate una câte una. „Evident că în unele locuri era imposibil de numărat păsările una câte una, căci erau departe și băgate una în alta, sau de exemplu se scufundau în apă pe rând și tot reapăreau la suprafață și stricau numărătoarea. În asemenea cazuri se recurge la metoda numărării în bandă, adică când ai un stol mare, selectezi mental un grup mic, îl numeri, vezi câte păsări sunt în acel grup mic, de ex 10-20, și apoi identifici benzi identice în acel grup mare”, explică orinitologul.
Echipa de observație, formată din cinci ornitologi, a vizitat lacurile Manta și Beleu din lunca Prutului, lacurile Taraclia, Congaz și Comrat din Găgăuzia, lacul Ghidighici, lacul Sălaș (piscicola Gura Bâcului), lacul de acumulare Dubăsari și segmentul fluviului Nistru între Naslavcea și Soroca. Aceștia au efectuat deplasări în perimetrul zonelor umede menționate și au întocmit liste cu observații din aceste locații.
Lista speciilor o puteți vedea documentul de mai jos:
La capitolul observații interesante și oarecum spectaculoase, reprezentanții societății menționează prezența pe lacul Beleu a 113 lebede mici (Cygnus columbianus bewickii) – ceea ce reprezintă o cifră de-a dreptul impresionantă pentru Republica Moldova. Această specie este originară din zona de tundră, de lângă Cercul Polar, obișnuind să vină în fiecare an în arealul Mării Negre pentru a ierna aici. Lebăda mică a început să fie observată la noi în țară încă din anul 2012, însă niciodată în numere atât de mari ca anul acesta.
O altă observație interesantă se referă la prezența a 9 codalbi (Haliaeetus albicilla) în același loc, pe lacul Manta din sudul țării. De asemenea, pe teritoriul rezervației „Prutul de Jos” a fost observat un pelican comun (Pelecanus onocrotalus), căruia îi lipseau câteva pene de zbor și din acest motiv nu se putea deplasa spre alte zone de odihnă.
În rest, membrii SPPN au observat și câteva specii obișnuite pentru Moldova, însă a căror prezență pe timp de iarnă este întâlnită în condițiile unor temperaturi mai ridicate: piciorong (Himantopus himantopus) și becațină comună (Gallinago gallinago). Ambele specii sunt specifice zonelor de țărm sau lacurilor de mică adâncime, și au fost observate în perimetrul lacului Beleu. Aceste specii trec pe la noi în perioadele de migrație (primăvară și toamnă), însă observarea acestora pe timp de iarnă în Republica Moldova indică o probabilă staționare pe timp indefinit ca urmare a vremii calde din lunile recente.
Datele obținute de echipa din Moldova urmează a fi transmise la organizația Wetlands International, care coordonează acest recensământ la nivel mondial. Ei acumulează aceste informații de la toate țările participante și apoi fac rapoarte și studii pe care le pun la dispoziția tuturor părților interesate: publicul larg, guvernele țărilor, alte organizații mai mici sau mai mari care activează în domeniu. Potrivit Siliviei Ursul, organizația Birdlife International se bazează pe aceste date primite de la Wetlands International pentru a estima populațiile multor specii la nivel global.
Republica Moldova participă la Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice începând din anul 2013. În acest an, Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice în Republica Moldova s-a desfășurat în perioada 14-16 ianuarie, având ca scop înregistrarea speciilor și efectivelor de păsări prezente pe principalele bazine acvatice ale țării.