Ninsoarea abundentă din aprilie a afectat și păsările
Ninsoarea și lapovița de zilele trecute au avut un impact negativ și asupra păsărilor, transmite ecopresa.md, cu referire la Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii.
Potrivit ornitologilor, păsările deja erau la cuiburi și așteptau apariția puilor, iar căderea copacilor îngreunați de zăpadă a însemnat și prăbușirea cuiburilor.
Mai în siguranță au fost păsările care obișnuiesc să locuiască prin locuri greu accesibile și dosite (capete de țevi, crăpături, găuri, căsuțe artificiale).
Este posibil ca multe înaripate au murit ca urmare a vântului și a ninsorii înghețate. La fel, multe șopârle, șerpi și broaște să fi murit sau ponta lor să fi înghețat, iar asta înseamnă mai puțină mâncare pentru restul animalelor pe parcursul acestui sezon.
Lovitura a fost grea îndeosebi pentru păsările migratoare, care au ajuns tocmai în nebunia acestor zile. Nu e vorba atât despre temperaturile joase sau ninsoarea abundentă, cât despre lipsa hranei. Cele sedentare au avut avantajul de a fi obișnuite cu condițiile noastre climatice, transmite SPPN.
2 Comments
[…] în vedere că migrația păsărilor din primăvara anului 2017 a fost deosebit de interesantă, SPPN va oferi detalii despre cele mai senzaționale observații din […]
[…] în vedere că migrația păsărilor din primăvara anului 2017 a fost deosebit de interesantă, SPPN va oferi detalii despre cele mai senzaționale observații din […]
Comments are closed.