Ministerul Mediului anunță că va crea o comisie care să examineze circumstanțele tăierii de copaci în rezervația „Plaiul Fagului”
În contextul acțiunilor întreprinse pe teritoriul rezervației științifice„Plaiul Fagului”, arie protejată amplasată în raionul Ungheni, precum și în vederea elucidării tuturor circumstanțelor cazului produs în seara zilei de 25 ianuarie 2020 pe teritoriul rezervației, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) informează că, în perioada imediat următoare, va fi creată o comisie care să examineze circumstanțele tăierii de copaci în rezervația științifică „Plaiul Fagului”.
Rezultatele activității comisiei vor fi făcute publice, iar în funcție de constatări vor fi sesizate organele de urmărire penală și vor fi propuse modificări de îmbunătățire a managementului exploatărilor forestiere.
De asemenea, MADRM anunță că dezaprobă și condamnă acțiunile de tăiere ilicită și nejustificată a pădurilor.
În context, îndeamnă cetățenii să comunice instituțiilor de resort, abaterile pe care le depistează în pădurile țării, astfel, încât, cazurile de abuz să fie examinate rapid și făptașii pedepsiți conform legii.