fbpx

La nivel global, fauna şi flora ar fi într-un pericol mai mare decât au crezut până acum oamenii de ştiinţă

Susține Ecopresa, distribuie!

La nivel global, fauna şi flora ar putea fi într-un pericol mai mare decât au crezut până acum oamenii de ştiinţă, sugerează un nou studiu publicat în revista ştiinţifică Communications Biology. În timp ce oameni de ştiinţă au evaluat statutul a peste 147.000 de plante şi animale, există mii de specii pentru care „nu există date suficiente” pentru a fi evaluate complet. Drept urmare, aceste specii nu au fost incluse în lista speciilor ameninţate sau periclitate, actualizată în fiecare an de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN).

Printre speciile subevaluate se află orca, pădătorul cu dinţi din oceane, alături de tatu roz din Argentina şi aproape 200 de specii de liliac la nivel global, notează digi24.ro.

În unele cazuri însă, exact lipsa de date este un semnal de alarmă – sugerând că specia respectivă este dificil de găsit, întrucât populaţia sa a intrat în declin, potrivit unei echipe internaţionale de oameni de ştiinţă care a folosit date referitoare la condiţii de mediu şi ameninţări provocate de om pentru a cartografia modele ale riscurilor de extincţie pentru speciile evaluate.

Echipa a analizat 7.699 de specii subevaluate şi a estimat că circa 56% se confruntă cu condiţii care ar putea de asemenea să le pună în pericol de extincţie, se mai precizează în studiu. Procentul este aproape dublu faţă de cele 28% dintre speciile globale clasificate ca „ameninţate” de IUCN.

Există milioane de alte specii de plante şi animale care nu au fost niciodată luate în considerare de IUCN, iar oamenii de ştiinţă estimează că circa un milion dintre acestea sunt ameninţate cu dispariţia, potrivit unui raport din anul 2019, realizat de Platforma interguvernamentală ştiinţifico-politică privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice.

Dintre plantele şi animalele aflate în pericol despre care nu există „date insuficiente”, multe sunt „specii reduse ca varietate în locuri îndepărtate”, cum ar fi centrul Africii, Madagascar sau sudul Asiei, a spus unul dintre autorii studiului, Jan Borgelt, ecologist la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie. Starea faunei şi a florei „ar putea fi mai gravă decât ne dăm seama, dacă aceste predicţii sunt adevărate”, a spus el.

Potrivit studiului, se pare că cel mai subevaluaţi au fost amfibienii, 85% dintre aceşti subiecți ai cercetării ar fi ameninţaţi cu dispariţia. Speciile clasificate de IUCN ca fiind ameninţate sau periclitate devin deseori obiectul programelor de protecţie ale guvernelor naţionale.

Asemenea studii „scot în evidenţă direcţia unde ar trebui alocate resurse de conservare”, a spus Pamela Gonzalez del Pliego, o ecologistă de la Universitatea Évora din Portugalia, care nu a luat parte la cercetare.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu