Mai multe instituții publice vor fi reabilitate energetic. Moldova a semnat acordul de împrumut a 30 mln. de euro
Au fost semnate documentele care confirmă încheierea între țara noastră și instituțiile financiare europene a acordurilor necesare privind implementarea proiectului „Eficiența energetică a Republicii Moldova”. Astfel, Moldova va beneficia de peste 30 milioane de euro, bani care vor merge spre reabilitarea energetică a instituțiilor de importanță națională și locală, precum spitale, grădinițe și școli publice.
„Doar prin reabilitarea instituțiilor spitalicești incluse în proiect, anual, peste 250.000 pacienți vor beneficia de servicii de o calitate sporită având în vedere că intervențiile de eficientizare energetică a unei clădiri presupun asigurarea confortului termic în cadrul edificiului precum și economii de cel puțin 5,2 milioane de euro anual care ar putea fi direcționate spre alte necesități ale instituțiilor beneficiare.” – a declarat vicepremierul Nicu Popescu, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe.
Prin documentele semnate astăzi, 15 decembrie, Republica Moldova va beneficia de acordarea unor împrumuturi în valoare de 30 de milioane de euro de la BEI și BRD precum și de un grant în valoare de 2,8 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene și a Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru țările PaE.