La doar câţiva metri de Basilica Sfântului Anton din Padova, Italia, putem vizita cea mai antică grădină botanică universitară din lume. Din anul 1545 şi până astăzi este pe acelaşi loc, pe o suprafaţă de 2,2 hectare. Scopul iniţial a fost de a cultiva plante medicinale, care în acele vremuri serveau ca medicamente provenite direct din natură. Primele grădini botanice se numeau „horti simplicium”.
De la înfiinţare, Grădina Botanică a Universităţii din Padova, loc de ştiinţă şi cultură, istoriseşte poveşti de călătorii din lumi îndepărtate despre plante, oameni de ştiinţă şi persoane care au bătătorit aleile de-a lungul epocilor.
Faima Grădinii Botanice din Padova s-a dus încă în vechime, pentru studiul plantelor medicinale, loc de aplicare a ştiinţei medicale şi farmaceutice. Aici erau citite şi comentate operele botanice ale lui Aristotel şi Tefrast, şi tot aici au studiat Albert di Laningen (1193-1280), considerat cel mai mare cunoscător al materiei după Aristotel şi Pietro D’Abano (1253-1316), cel care a tradus în limba latină terapia greacă a lui Galeno (ultimul mare medic al Antichității).
De-a lungul secolelor, structura arhitectonică a Grădinii a suferit modificări şi îmbogăţiri, dar acestea nu au schimbat în mod substanţial desenul originar. La începutul sec. 19 aici s-au construit sere în zidărie, acestea păstrează şi azi structura lor originală cu bolţi şi coloane elegante în fontă. Din anul 1997, Grădina botanică universitară din Padova face parte din Lista Patrimoniului mondial UNESCO. Acum patru ani (2014), în zona sud a Grădinii botanice antice, s-au deschis marelui public noile sere – un simbolic microcosmos care permite vizitatorului experimentarea diverselor condiţii climatice şi de vegetaţie prezente pe Terra.
Printre preţioşii arbori istorici ai Grădinii Botanice, cel mai faimos este un palmier al Sfântului Petru, plantat în 1545 şi făcut faimos de Goethe, care i-a dedicat unele scrieri şi opere ştiinţifice.
Mai este şi un platan oriental din 1680 cu trunchiul gol, un ginkgo din 1750 şi o magnolie din 1786.
Astăzi, Grădina Botanică Universitară din Padova găzduieşte 7.300 de exemplare divizate în mai mult de 3000 de specii erbacee, arbuşti şi arbori.
Corespondenţă din Italia de la Julia-Sandra Virsta
italienii au stiu intotdeauna sa aibe grija de patrimoniul lor; frumos exemplu…
Gheorghe Carmen says:
25 ianuarie 2018 at 18:21
Gheorghe Carmen ……O prezentare completa a acestui minunat loc, in primul rând pentru istoricul prezentat si apoi pentru imaginile frumoase care se regăsesc in aceasta gradina…un articol complet..cu istoria locului, a plantelor de excepție care se regăsesc aici…un loc ce trebuie vizitat… 25 Ianuarie 2018
2 Comments
italienii au stiu intotdeauna sa aibe grija de patrimoniul lor; frumos exemplu…
Gheorghe Carmen ……O prezentare completa a acestui minunat loc, in primul rând pentru istoricul prezentat si apoi pentru imaginile frumoase care se regăsesc in aceasta gradina…un articol complet..cu istoria locului, a plantelor de excepție care se regăsesc aici…un loc ce trebuie vizitat… 25 Ianuarie 2018
Comments are closed.