Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
În primele zile de prohibiție, inspectorii de mediu au împărțit amenzi de circa 12 mii de lei
Au trecut doar câteva zile de când a fost stabilit prohibiția, iar inspectorii de mediu au împărțit deja amenzi circa 12 mii de lei pentru pescuit ilegal. Urmare a verificărilor din teritoriu, inspectorii au întocmit 17 procese verbale, iar prejudiciul cauzat mediului este de aproape 2000 de lei.
Totodată, inspectorii de mediu au ridicat corpurile delicte cu care oamenii pescuiau ilicit. Este vorba despre 23 de plase cu lungimea totală de 1000 de metri, unelte interzise pentru pescuit.
Pentru încălcarea regulilor de protecție a resurselor piscicole și a regulilor de pescuit au fost sancționați cu amenzi între 400-600 de lei cinci persoane, dintre care trei practicau pescuitul de amator și agrement în lipsa permisului, iar două persoane s-au ales cu amenzi în urma pescuitului în loc interzis, în imediata apropiere de barajul nodului hidraulic Dubăsari.
Pentru pescuitul ilegal cu plasele în râul Nistru, alte nouă persoane au fost documentate și amendate cu amenzi maximale a câte 600 de lei, fiindu-le ridicate sculele de pescuit și calculate prejudiciile cauzate resurselor biologice acvatice în sumă totală de – 1 900 de lei.
Din apele revărsate ale râului Nistru, în sectorul extravilan al satului Ciobruciu, raionul Ștefan Vodă, inspectorii au ridicat 17 plase polimerice netorsionate, instalate de către persoane neidentificate. Din pânzele braconierești au fost eliberați în stare vie pești de diferite specii și dimensiuni în cantitate de aproximativ 20 de kg.
Uneltele de pescuit ridicate au fost transportate şi predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului.
Amintim că începând cu 15 aprilie este interzis pescuitul pentru 62 de zile.