fbpx

Guvernul va compensa până la 100% acciza la motorină pentru fermierii mici și mijlocii

 Guvernul va compensa până la 100% acciza la motorină pentru fermierii mici și mijlocii

Photo by Jed Owen on Unsplash

Susține Ecopresa, distribuie!

Producătorii agricoli micro, mici și mijlocii vor beneficia de compensarea accizei la motorina utilizată de la începutul anului curent, în valoare de până la 100% sau 2980 lei/tonă. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

Totodată, se va achita integral acciza la motorină pentru toate tipurile de exploatații din sectorul zootehnic. Producătorii agricoli mari vor beneficia de compensații în cuantum de 30% sau 894 lei/tonă.

În acest scop, din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate suplimentar 120 de milioane de lei. Astfel, Fondul pentru rambursarea integrală a accizei pentru producătorii agricoli va constitui 320 de milioane de lei.

Solicitanții de compensații vor putea depune pe parcursul anului două dosare la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură sau câte un dosar per semestru. Plafonul maxim pentru un beneficiar este de 200 de mii de lei anual, dublu față de prevederile anterioare. Astfel, noile modificări vor permite producătorilor agricoli mici și mijlocii să efectueze lucrări mecanizate pe circa 800 de hectare.

Modificările au fost efectuate în contextul scumpirii motorinei atât în plan internațional, cât și național. „Sursele financiare prevăzute pentru compensarea accizei la motorină vor asigura producătorii cu mijloacele financiare necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de sezon și întreținerea întreprinderilor zootehnice”, se menționează într-un comunicat de presă publicat de Guvern.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu