fbpx

Deșeurile din Chișinău vor fi depozitate în continuare la Țînțăreni. Contractul, prelungit pe trei ani

 Deșeurile din Chișinău vor fi depozitate în continuare la Țînțăreni. Contractul, prelungit pe trei ani

Foto: chisinau.md

Susține Ecopresa, distribuie!

Contractul care prevede evacuarea deşeurilor menajere solide din Capitală și depozitarea la poligonul din Țînțăreni a fost prelungit pentru trei ani. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei Ion Ceban. Potrivit lui, o decizie în acest sens a fost votată la ședința Consiliului Municipal Chișinău din 28 decembrie.

Potrivit edilului, executivul Primăriei a negociat aproximativ jumătate de an acest Acord. Luni seara s-a reușit ajungerea la un numitor comun cu administraţia comunei Ţînţăreni, iar contractul respectiv a fost votat de consilierii locali.

„Anterior, Acordul adițional era semnat pentru un an de zile, dar acum s-a reuşit negocierea unui document strategic pentru municipiul Chişinău, pentru o perioadă de 3 ani înainte”, a mai precizat Ion Ceban.

Ceban a informat că noul Acord presupune onorarea anumitor angajamente economice din partea APL Chișinău, în schimbul acceptării depozitării deșeurilor solide din capitală la poligonul municipal de la Țînțăreni.

În anul curent, Primăria Chișinău a investit în comuna Țînțăreni 27 de milioane de lei, iar în următorii ani se prevăd transferuri a câte 25 milioane de lei timp de 3 ani. 

Poligonul de deşeuri de la Ţînţăreni este singurul obiectiv de acest fel din ţară, adaptat şi amenajat de către municipiul Chişinău pentru depozitarea deşeurilor solide. 

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!