Defrișare masivă, depistată într-o pădure din Dondușeni. Prejudiciul provocat mediului este de peste 20 de mii de lei
Un caz de defrișare ilegală masivă a fost descoperit de inspectorii de mediu în pădurea localității Maramonovca, raionul Dondușeni. Fiind sesizate de către șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, două echipe de inspectori au stabilit defrișarea a 79 de copaci de diferite specii în Ocolul silvic Dondușeni. Unii dintre arbori au fost tăiați chiar de la pământ, iar cioturile au fost camuflate.
Reprezentanții IPM au constatat că tăierea a fost ilegală și neautorizată. 21 de arbori erau din specia stejar. În urma tăierilor acestor copaci, prejudiciul cauzat mediului constituie peste 8 000 de lei.
Tot în aceeași pădure, inspectorii de mediu au mai depistat alte 48 de cioturi de diferite specii, iar tăierea acestora a provocat un prejudiciu mediului în sumă de peste 14 mii de lei.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului le reamintește cetățenilor că defrișările ilegale se sancționează cu amendă de până la 5 000 de lei pentru persoanele fizice. Dacă responsabilă de acțiuni se face o persoană juridică, aceasta va plăti până la 25 de mii de lei amendă.