Concurs inedit: descoperim speciile de gândaci care găuresc icoanele vechi din locuințe
„Ceasornicul nopții” și „Gândacul de mobilă” sunt două dintre principalele specii de insecte dăunătoare care se găsesc în lemnul vechi din casele oamenilor. Persoanele care au obiecte vechi din lemn, îndeosebi icoane, sunt încurajate să le observe, să le fotografieze și să participe la un concurs inedit: „Coleopterele xilofage – dăunători ai icoanelor”. Prin intermediul concursului, savanții își propun să descopere noi specii de insecte dăunătoare obiectelor de cult cu ajutorul cetățenilor.
Oamenii pot analiza mai îndeaproape gândacii care găuresc icoanele vechi din casele lor și le pot fotografia. Chiar dacă icoanele vechi ajung să se prăfuiască în podul caselor din cauza acestor dăunători, oamenii de știință îi îndeamnă pe cetățeni să le privească minuțios și să atragă atenția la găurile făcute de aceste insecte, cu ajutorul cărora pot fi identificate anumite specii. Ele sunt importante pentru știință și de aceea savanții vor să afle ce specii se găsesc în lemnul icoanelor de acasă.
„Prin intermediul acestui concurs putem să obținem informații utile cu ajutorul cetățenilor. Speciile care se găsesc în icoanele din case nu sunt în colecție și astfel am putea intra în posesia lor, îmbogățind patrimoniul național”, a menționat cercetătoarea științifică de la Institutul de Zoologie, Svetlana Bacal.
În ultimii ani, oamenii cumpără de la mănăstiri, biserici sau magazine specializate icoane noi, căci cele vechi, pe care le-au moștenit cândva, sunt găurite de gândaci. Aceste icoane sfârșesc prin a fi depozitate în podul caselor sau în alte „ascunzișuri” din locuințe, însă utilitatea lor se adeverește a fi una importantă pentru cercetători și mediu.
Acest exercițiu de știință este benefic atât pentru cetățeni, cât și pentru savanți. Prin colaborare reciprocă, cetățenii pot elucida enigmele acestor viețuitoare, iar oamenii de știință vor putea afla, la rândul lor, ce coleoptere xilofage se găsesc în casele oamenilor.
Participanții la concurs trebuie să expedieze fotografii cu vizibilitate sporită (zoom) a găurilor făcute de gândaci în icoanele vechi, fotografii ale gândacilor extrași din lemnul deteriorat fără a distruge obiectul de cult sau înregistrări audio cu activitatea sonoră a gândacilor în lemnul icoanelor vechi.
Materialele pot fi expediate la adresa de e-mail natura@natura.md cu menționarea localității participantului și a perioadei când au fost realizate fotografiile sau înregistrările audio. Concursul va dura din luna februarie până în luna mai 2023, iar rezultatele vor fi publicate pe data de 25.05.2023. Participanții la concurs vor fi onorați cu diplome și premii speciale: broșuri, imagini, semne de carte cu și despre insecte.
Concursul „Coleopterele xilofage – dăunători ai icoanelor” este organizat de revista NATURA, în colaborare cu Laboratorul Entomologie al Institutului de Zoologie.
Gândacul „Ceasornicul morții” nu atacă arborii recent morți, dar lemnul mort și vechi de aproximativ 60 de ani poate fi gazda xilofagului.
Acesta afectează atât icoanele și mobila veche, cât și căpriorii caselor bătrânești, în special din lemn de stejar, salcie, plop și fag contaminați anterior de ciuperci. Uneori contaminează și cărțile vechi umede.
Gândacul adult este de culoare maronie și are dimensiunea medie de aproximativ 7 mm lungime.
Prezența insectelor poate fi determinată după rămășițele și praful proaspăt de lemn.
Găurile recente de ieșire au adesea margini strălucitoare, iar cele vechi sunt întunecate. Găurile de ieșire au un diametru de 3-4 mm. Gândacii adulți sunt atrași de lumină, fiind găsiți uneori pe ferestre.
Sunetul produs de gândaci este similar cu ticăitul unui ceas, provenit din loviturile ritmice cu capul de pereții lemnului.
Gândacii după instalare vor rămâne pe același obiect din lemn contaminat timp de mai multe generații, până când vor epuiza resursele de hrană în întregime, slăbind astfel structurile de susținere ale carcaselor caselor.
Tratamentul cu insecticide este ineficient, în cel mai bun caz poate ucide gândacii în stare de adult, care trăiesc 3 săptămâni, pe când larvele sau ouăle rămân vii. Însă expunerea la temperaturile scăzute -60℃ sau cele ridicate +60℃, timp de câteva zile, este o metodă eficientă de a scăpa de dăunător. Există și alte metode de combatere a xilofagului executate de servicii speciale.
Dăunătorul „Gândacul de mobilă” atacă lemnul de diferite vârste (mobilierul antic, podeaua de zeci de ani, cât și lemnul recent tăiat).
Acesta găurește mobilierul din lemn (mese, scaune, canapele), obiectele decorative din lemn (icoanele), ramele din lemn ale geamurilor, podeaua, dar afectează și lemnul netratat din construcție (căpriori). Cariul comun al mobilei atacă lemnul alb (alburnul lemnului) de fag, mesteacăn, cireș, arin, molid și brad, nu și lemnul tare (duramenul lemnului).
Gândacul adult este de culoare maronie și are dimensiunea medie de aproximativ 2,7 până la 5 mm lungime. Corpul este convex, alungit, cilindric și acoperit cu peri fini cenușii. Pe aripile tari se observă 10 rânduri de șanțuri punctate egal.
Larvele lasă în urma lor un praf alb de lemn, care ne dovedește că lemnul este afectat.
Găurile de ieșire sunt mici de aproximativ 1-2 mm în diametru.
Eradicarea speciei este dificil de realizat întrucât larvele se hrănesc în interiorul lemnului și mai multe generații ocupă același habitat până consumă lemnul în întregime.
În urma rezultatelor concursului, savanții speră să descopere specii noi de coleoptere xilofage și să revină cu noi detalii și informații.