Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
Cele mai importante surse de poluare din casă
Numeroase studii atrag atenţia că aerul din casă poate fi, uneori, mai poluat decât cel de afară. În condiţiile în care procentul celor care petrec mult timp în casă este din ce în ce mai mare, riscurile de îmbolnăvire sunt şi ele la fel de mari.
Există diverşi factori de poluare în locuinţe, de la lumânările parfumate la covoare, iar efectele produse de aceştia pot fi iritaţii ale ochilor, ale nasului şi gâtului, dureri de cap, ameţeli şi oboseală. De obicei, vorbim de efecte pe termen scurt şi tratabile, mai ales, prin eliminarea sursei de poluare.
În alte cazuri, efectele pot fi pe termen lung şi apar după perioade mari de expunere. Printre acestea se numără bolile respiratorii, cele de inimă şi chiar cancerul. Este important să încercăm îmbunătăţirea calităţii aerului în casă chiar dacă simptomele nu sunt alarmante.
Lumânările parfumate
Oricât de mult ţi-ar plăcea atmosfera intimă şi liniştită pe care o creează, lumânările pot fi destul de periculoase pentru sănătate. Nu prea are importanţă dacă sunt din parafină, ulei vegetal, soia sau ceară de albine.
În timpul arderii, toate lumânările eliberează particule de carbon care se împrăştie în aer şi pot provoca probleme respiratorii. De exemplu, în lumânările din parafină există acroleină, un compus chimic care favorizează cancerul de plămâni, fiind prezent şi în fumul de ţigară. El este adăugat în ceară ca agent de solidificare. De asemenea, uleiurile vegetale şi vopselurile conţin solvenţi şi agenţi toxici.
Covoarele
Chiar dacă mirosul de covor nou este plăcut, acesta este rezultatul unor compuşi volatili organici, printre care toluenul, benzenul, formaldehida, etilbenzenul şi acetona.
Expunerea repetată la aceste chimicale cauzează dureri de cap, de gât şi iritaţii ale gâtului, alergii, confuzii şi somnolenţă. De asemenea, pot apărea afecţiuni ale ficatului, ale tiroidei, ovarelor ori rinichilor. Atât benzenul cât şi formaldehida sunt responsabile de declanşarea unor anumite tipuri de cancer.
Produsele de curăţare
Curăţenia este importantă pentru calitatea aerului, pentru că îndepărtează praful, mucegaiul şi alte particule din aer. Dar, multe dintre produsele de curăţare conţin chimicale care pot afecta grav sănătatea. Ar putea conţine alcool, clorină, amoniac sau solvenţi pe bază de petrol, care irită ochii, gâtul sau provoacă dureri de cap.
Pentru a evita astfel de neplăceri poţi folosi produse mai ieftine şi mai puţin toxice, cum este hidrogen peroxidul (pentru albire şi curăţare a băilor), ulei de arbore de ceai cu apă (pentru îndepărtarea mucegaiului sau ca dezinfectant) şi oţet de vin alb (pentru curăţarea geamurilor, a gresiei şi a faianţei).