Au fost lansate traseele pentru drumeții „Moldova pe biciclete: Drumuri de țară”
Asociația EcoVisio și Alianța Biciclete Chișinău au lansat cinci trasee pentru biciclete pe drumurile din țară. Traseele de bicicletă au fost marcate în cadrul proiectului „Moldova on Bikes”, iar scopul este de a promova cultura utilizării transportului alternativ și dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete atât ca formă de transport, cât și ca mod de a petrece timpul liber.
Potrivit inițiatorilor, scopul traseelor „Drumuri de țară” marcate în jurul Chișinăului este ca oamenii să poată ajunge la destinații turistice/peisagistice locale unde să-și poată petrece timpul în afara orașului, fără prea multă pregătire și chiar fără să aibă nevoie de conexiune la gadgeturi și dispozitive de navigare. Traseele sunt marcate cu stâlpi de lemn și semnalizate fizic în teren. Folosind aceste trasee, oamenii pot petrece mai mult timp în zonele rurale și pot stimula acolo activitatea economică. Existența alternativelor de călătorie, precum un traseu interesant de biciclete, face ca oamenii să petreacă mai mult timp în regiune și astfel să susțină mai mult oferta locală existentă în afara capitalei.
„Vrem să promovăm mersul pe bicicletă și turismul ecologic – de aici a venit dorința să propunem o alternativă de a călători și descoperi Moldova pe poteci și drumuri de țară. Scopul traseelor marcate într-o rază de 40-45 km de Chișinău este ca oamenii să poată ajunge pe timp de weekend la destinații locale pitorești unde să-și petreacă timpul în mod activ, descoperind natura și potențialul Moldovei. Petrecând timp în satele din regiune, vom susține și încuraja mai mult infrastructura locală existentă, valoarea adăugată va rămâne în sate, iar cu timpul, mai multe conexiuni între orașe și sate vor fi create”, spun inițiatorii proiectului.
Drumuri de țară constă din cinci trasee, fiecare desemnat cu o culoare, marcate fizic în teren cu stâlpi de lemn care indică direcția. Printre ele se numără Traseul de navetă (Chișinău – Cricova), Traseul canionului (prin Orheiul Vechi), Traseul Nistrului (Criuleni – Vadul lui Vodă). Aceste trasee pot fi parcurse inclusiv pe jos și promovează o formă de odihnă și turism neinvazivă, în armonie cu mediul înconjurător. Ele pot fi explorate și online, pe site-ul: cubicicleta.md.
În următorul sezon cald, pe site va fi disponibil și un ghid al drumețului care va oferi informații detaliate despre regiunile parcurse.