fbpx

Astăzi #stămacasă și mergem într-un tur virtual la Țipova. Când începe excursia

 Astăzi #stămacasă și mergem într-un tur virtual la Țipova. Când începe excursia
Susține Ecopresa, distribuie!

Echipa Visit Moldova continuă seria plimbărilor online însoțite de ghid. Astăzi, 29 martie, doritorii vor putea vizita Mănăstirea Țipova stând pe canapea în fața calculatorului. Excursia începe la ora 18:30.

Cei interesați sunt invitați să intre pe acest link și să se bucure de priveliște și de istoria locului care va fi relatată de Fedor Evstigneev. Pentru alte detalii, dar și pentru a contacta organizatorii accesați pagina evenimentului.

Țipova este o mănăstire rupestră de călugări. Este situată pe malul drept al râului Nistru în apropiere de satul cu același nume, în raionul Rezina. Biserica datează din secolele XVI-XVII. Mănăstirea este de rit ortodox și adăpostea 9 viețuitori în anul 2012.

Complexul mănăstiresc se întinde pe trei nivele numărând mai multe încăperi și trei biserici (Sfânta Cruce – secolele XI-XII; Sfântul Nicolae – secolul XIV și Adormirea Maicii Domnului – secolele XVI-XVIII). Clopotnița, chiliile și celelalte încăperi sunt mai noi datând din secolul al XIX-lea. Cele peste 20 de încăperi comunică între ele prin tuneluri, galerii și scări, încăperea cea mai mare fiind biserica Adormirii Maicii Domnului. Complexul mănăstiresc este săpat în calcar.

Dacă doriți să vizitați și alte obiective turistice din țară, Ecopresa.md a pregătit lista muzeelor și locurilor pitorești care sunt disponibile online.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!