fbpx

Au fost lansate lucrările pentru construcția unui apeduct pe sub râul Prut care va furniza apă potabilă din România

Susține Ecopresa, distribuie!

Până la 250 de mii de persoane din patru raioane ale Republicii Moldova vor beneficia de apă potabilă din România. Astăzi au fost inaugurate lucrările pentru construcția unui apeduct care va subtraversa râul Prut. Este vorba despre un tronson care va trece pe sub albia Prutului în apropiere de localitatea Măcărești, raionul Ungheni. La lansarea lucrărilor a participat ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov și ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor al României, Mircea Fechet.

Prin acest apeduct, România va furniza apă potabilă consumatorilor din raioanele Ungheni, Nisporeni, Fălești și Glodeni. Apa care va fi furnizată consumatorilor provine din râurile Siret, Moldova și Prut. Ea se acumulează în lacul de tratare Iași, unde pe parcursul a două luni are loc un proces de sedimentare, iar după tratarea corespunzătoare a apei, aceasta este furnizată consumatorilor.

Cooperarea cu colegii din România are ca scop furnizarea unor servicii mult mai calitative cetățenilor Republicii Moldova . Proiectul de la Măcărești este un start bun în acest sens. Ministerul Mediului al Republicii Moldova este recunoscător Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor din România și este deschis proiectelor bilaterale”, a menționat Iordanca-Rodica Iordanov.

Gestionarea apei este foarte importantă în contextul schimbărilor climatice, pe care noi le resimțim din plin în România. Sunt convins că se resimt la fel de puternic și în Republica Moldova. Schimbările climatice, ca și poluarea, nu se opresc la granița nici unui stat. Modul în care vom gestiona apa, modul în care gestionăm corpurile de apă de suprafață sau subterane și modul în care vom gestiona apele uzate vor impacta, probabil, 20 de ani de acum încolo sau mai mult. Vor impacta dacă urmașii, copiii noștri și nepoții noștri, o să mai bea o apă la fel de bună ca a noastră sau nu”, a declarat ministrul român Mircea Fechet.

Lucrările se realizează în cadrul proiectului „România-Republica Moldova: Interconectarea sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă”.

Acordul între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind construirea unor apeducte prevede amplasarea a patru dintre acestea între localitățile:

• Măcărești (România) – Măcărești (Republica Moldova)- subtraversare râul Prut;

• Sculeni (România) – Sculeni (Republica Moldova) – traversare pe podul rutier;

• Sectorul Localității Tabăra, România – subtraversare râul Prut;

• Ungheni (România) – Ungheni (Republica Moldova) traversare cu mai multe apeducte pe noul pod rutier. Atât pentru apă potabilă, cât și pentru canalizare și apă pentru irigații.

După realizarea proiectului se va putea asigura apa potabilă pentru aproximativ 250.000 de persoane, precum și agenților comerciali aflați în aria de operare a operatorului regional (beneficiarii vor fi în primul rând locuitorii celor patru raioane: Ungheni, Nisporeni, Fălești și Glodeni), precum și dezvoltarea unor rețele de canalizare și prelucrare a apei uzate.

Evenimentul a fost organizat de compania Apavital S.A. – operator regional al serviciilor de apă și de canalizare din județul Iași, care implementează proiectele de conexiune a infrastructurii furnizorilor de apă potabilă din România (județul Iași) și Republica Moldova (raionul Ungheni), cu atragerea de fonduri europene.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu