Agenții economici și cetățenii vor fi amendați pentru deversarea apelor uzate neepurate care provin din activități casnice și non-casnice
Cetățenii și antreprenorii care vor deversa ape uzate în sistemul public de canalizate vor fi amendați. Un proiect de lege care prevăd modificările de rigoare a fost votat de deputați în lectura a II-a. Mai exact au fost completate două articole din Codul contravențional.
A fost modificat aliniatul 5 al articolul 13 din Codul Contravențional privind Încălcarea regulilor de desfăşurare a activităţii economice în zonele de protecţie a apelor se completează și va suna în modul următor: Deversarea, în apele de suprafaţă, în canalele de irigare şi de desecare pe terenuri, indiferent de modul lor de folosință, și în rețeaua publică de canalizare sau în alte locuri neautorizate a apelor uzate neepurate provenite din activități casnice și non-casnice, a celor poluate termic, a apelor contaminate cu germeni patogeni şi cu paraziţi, a produselor sau reziduurilor petroliere şi a altor poluanţi se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.
Potrivit notei informative a proiectului, modificarea operate își găsește raționamentul în protecția mediului înconjurător de consecințele nefaste pe care le reprezintă deversarea apelor uzate neepurate care provin atât din activități casnice, dar mai important din activități non-casnice. În acest scop modificarea în cauză încearcă să responsabilizeze persoanele fizice și juridice din a căror activitate rezultă evacuarea unor cantități de apă poluată și neepurată care este deversată în mod ilegal pe terenuri, indiferent de modul de folosință a acestora sau în rețeaua publică de canalizare care nu poate face față unei cantități mari de apă neepurată prealabil.
De asemenea, a fost completat și articolul 146 Nefolosirea instalaţiilor pentru purificarea de poluanţi şi controlul emisiilor în atmosferă, pentru epurarea apelor uzate
Nefolosirea instalaţiilor, utilajului, aparatajului prevăzute pentru purificarea de poluanţi şi controlul emisiilor în atmosferă, pentru epurarea apelor uzate ce se evacuează în obiectivele acvatice sau în rețeaua publică de canalizare şi pentru controlul calităţii lor și nedepășirii concentrației maxim admisibile de poluanți în apele uzate evacuate, precum şi încălcarea regulilor şi instrucţiunilor de exploatare a instalaţiilor indicate se sancţionează cu amendă de la 6 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.
Autorii modificărilor explică că contravenția de la art. 146 din Codul Contravențional se referă la neexecutarea unor obligații pe care o are persoana fizică sau juridică de a utiliza instalațiile de purificare și control a apelor evacuate ca acestea să nu depășească limitele maxime admisibile de poluanți. Obiectul juridic nu-l constituie evacuarea în sine a apelor poluate, dar neexecutarea unei obligații legale de utilizare a utilajelor destinate purificării apelor.