fbpx

Agenția de Mediu lansează „Miercurea Verde”. Angajații Agenției vor merge o dată pe săptămână cu transportul alternativ la serviciu

 Agenția de Mediu lansează „Miercurea Verde”. Angajații Agenției vor merge o dată pe săptămână cu transportul alternativ la serviciu

Imagine simbol/ziarmm.ro

Susține Ecopresa, distribuie!

Agenția de Mediu lansează campania „Miercurea Verde” prin care încurajează utilizarea transportului alternativ pentru deplasarea la serviciu. Inițiativa are drept scop să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale și promovarea transportului alternativ.

În fiecare miercuri, angajații Agenției de Mediu vor lăsa mașina acasă și vor alege mijloace mai puțin poluante, fie bicicleta, trotineta sau mersul pe jos. Sper ca această măsură să fie un exemplu pentru toţi membrii comunităţii, un model de urmat şi de alte instituţii, astfel încât efortul de limitare a emisiilor nocive pentru mediu să devină o obişnuinţă firească pentru toată lumea. Chiar dacă în multe orașe contemporane mobilitatea este unul din principalele elemente ale unui oraș modern, iar deplasarea pe bicicletă se impune tot mai des drept o soluție eficientă, investiția în infrastructura pentru biciclete în municipiul Chișinău, dar și pe tot teritoriul țării necesită o intervenție urgentă, pentru a asigura o dezvoltare durabilă a acestora” a declarat Gavril Gîlcă, directorul Agenției de Mediu.

Conform datelor din Registrul de Stat al Transporturilor în anul 2021, numărul de automobile înregistrate în Republica Moldova a ajuns la 717 000 de unități, cu 38 900 de unități mai mult față de anul 2019. Această creștere este una record pentru țara noastră și este cu 30% mai mare decât media generală din ultimii cinci ani. Această tendință este menținută și în 2022, când în prima lună a anului au fost importate peste 3 000 de automobile, record absolut pentru luna ianuarie.

Actualmente, în Republica Moldova transportul auto este una dintre cele mai importante surse de poluare ale aerului atmosferic cu substanțe toxice.

Agenția de Mediu, vine cu un îndemn către toți membrii comunităților, de a se alătura campaniei „Miercurea Verde”, de a lăsa automobilele acasă o zi pe săptămână, înlocuindu-le cu mijloacele de transport alternativ cu zero emisii.


Cantitatea de emisii de poluanți de la sursele mobile a constituit 322,3 mii tone în anul 2017, de 2 ori mai mut decît în anul 2010. Această creștere este cauzată de majorarea permanentă a numărului unităților de transport (terestru, feroviar, naval) de la 557,5 mii unități care erau înregistrate în a. 2010 până la peste 950 mii unități și 5 aeronave civile, înregistrate în a. 2020.
Conform fig. 2, se observă că în ultimii 11 ani, se menține o tendință stabilă a cantităților de poluanți emise în aerul atmosferic, cu excepția monoxidului de carbon care a înregistrat o cantitate maximă de 225,9 mii tone în anul 2017.

Pentru anul 2020, conform ultimelor date oferite de către BNS, fig. 3. reprezintă conținutul poluanților emiși de către sursele mobile,  în baza căreia se observă că cea mai mare cotă îi revine monoxidului de carbon.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu