Peleți și brichete din biomasă pentru încălzirea caselor: ce potențial există în Republica Moldova
Acțiune de salubrizare la Vatra. Cursul râului Bâc are de suferit din cauza poluării
O acțiune de salubrizare a avut loc marți, 20 septembrie, în orașul Vatra, municipiul Chișinău, pe malul râului Bâc, afluent al Nistrului. Activitatea a fost organizată de Serviciul Hidrometeorologic de Stat, în colaborare cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.
Înarmați cu greble, hârlețe, aparate de tuns iarba și saci pentru gunoi, mai mulți angajați ai Serviciului Hidrometeorologic de Stat și jurnaliști care abordează probleme de mediu au pornit la treabă. Malul râului Bâc era împânzit cu sticle de plastic, ambalaje din metal și din sticlă, bucăți mari de cauciuc, dar și cu haine uitate la întâmplare. Sticle de plastic, porțiuni de arbori și crengi uscate „se scăldau” și în apa râului.
Dinu Prepeliță, șef de direcție la Serviciul Hidrometeorologic de Stat, care a participat la eveniment, a precizat că acțiunea a fost programată să se desfășoare încă sâmbăta trecută, dar, din cauza ploilor abundente din acea zi, a fost amânată pentru ziua de marți. „Este o acțiune de curățare și de igienizare în preajma postului hidrometric Chișinău, care au loc în contextul Zilei Mondiale a Curățeniei și a campaniei naționale care derulează în acest sens. În cazul în care într-un râu ajung diferite deșeuri, crengi uscate, plastic, se ridică artificial nivelul apei în acest râu, se oprește cursul natural al apei, se micșorează viteza apei. Cu cât viteza apei este mai mare, cu atât râul se curăță mai bine”, a explicat Dinu Prepeliță.
El îndeamnă cât mai mulți oameni să se implice în acțiuni de salubrizare. „Fiecare om care locuiește în apropierea unui râu sau a unei păduri, să nu arunce gunoiul la întâmplare. Și să nu se bazeze doar pe instituțiile statului că doar ele vor veni să desfășoare acțiuni de igienizare și curățare. Împreună putem face ca să trăim într-un mediu mai curat și mai sănătos”, a spus Dinu Prepeliță.
Mai mulți angajați ai Serviciului Hidrometeorologic de Stat au precizat că, în cadrul acțiunii de igienizare, au curățat crengile uscate ale copacilor, care au nimerit în râu, pentru că acestea sunt o barieră în măsurarea corectă a vitezei și debitului apei din Bâc.
Observând activitatea de salubrizare, localnica Eufrosinia Ciolacu s-a apropiat de echipă. A spus că deșeurile nu sunt aduse de oamenii care locuiesc în preajmă, dar că ar fi lăsate de șoferii mijloacelor de transport care staționează la marginea pădurii, cât și de alte persoane care vin să se distreze pe malul râului Bâc. „Locuiesc la Vatra din 1968, iar pe timpuri râul Bâc era curat, prindeam pește aici. Acum nu mai vedem niciun fel de pești, din păcate. Sunt binevenite astfel de acțiuni de curățare a râului, care trebuie să fie desfășurate cât mai des de instituțiile statului. E ca și într-un apartament – dacă îl lași fără să faci curat în el câteva luni, se acumulează mai mult gunoi. Oamenii de rând puțin probabil că ar veni să ajute la curățenie, dacă nu ar fi plătiți. Majoritatea locuitorilor din apropiere sunt pensionari, iar tinerii lucrează ca să poată să-și întrețină copiii”, a precizat Eufrosinia Ciolacu.
Interesată de eveniment s-a arătat și o copilă care locuiește în apropiere, fiind elevă a unui liceu din capitală. Fata ne-a mai relatat că deșeurile ar ajunge pe marginea râului ca urmare a faptului că gunoiul depozitat lângă casele oamenilor este împrăștiat de câinii fără stăpân, dar și pentru că deșeurile sunt evacuate rar de către serviciile specializate.
Ziua Mondială a Curățeniei, marcată în acest an la 17 septembrie, a reunit milioane de voluntari, guverne și organizații din 191 de țări pentru a aborda problema globală a deșeurilor și pentru a construi o lume nouă și durabilă. Republica Moldova s-a alăturat mișcării globale printr-o campanie națională, organizată de Ministerul Mediului, proiectul „Uniunea Europeană pentru Mediu – Economie Verde” și AO Centrul Național de Mediu, cu implicarea și participarea unui număr mare de parteneri de dezvoltare, asociații obștești și a sectorului academic.