Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Multe dintre vocile de astăzi ale protecției mediului au fost inspirate încă din copilărie sau studenție prin experiențe profund inspiraționale precum expedițiile, activități ecologice în școală, grădiniță sau chiar acasă. Este uimitor cum un gest simplu – plantarea unui copac, sau o excursie – poate schimba destinul unui copil, transformându-l într-un adult responsabil și implicat.
Distracție informativă pentru tineri – investiție într-o generație conștientă
Recent, am aflat cu entuziasm despre un proiect, „PĂDUREA – TEZAURUL GENERAȚIILOR VIITOARE”, inițiat de AO LuRenOm. Tocmai se încheie acum, al doilea ciclu al său, în care peste 200 de elevi din patru școli de pe ambele maluri ale Nistrului au colectat ghinde și semințe de arbori, le-au încolțit și crescut plantule, le-au transplantat, le-au îngrijit și, în final, le-au plantat în teren; au mers în excursii în rezervații naturale, unde au descoperit frumusețea pădurilor seculare și legătura vitală dintre om și natură. Peste tot, tinerii au fost însoțiți și ghidați de experți în domeniu, care le-au vorbit pe subiecte de mediu – depre interdependețele între păduri, râuri, lacuri, sistemele de gestionare a apeductelor și canalizărilor, problemele deșeurilor, calitatea aerului, starea florei și faunei, schimbările climatice, pierderea fertilității solului etc.
Mai mult, copiii au vorbit depre experiența lor prin pictură și eseuri în cadrul unui concurs, iar lucrările lor au fost publicate într-o carte. Aceasta a fost distribuită în mai multe biblioteci școlare din țară, pentru a inspira cât mai mulți colegi să facă la fel.
Mai urmează astfel de proiecte?
Organizarea unor astfel de experiențe este posibilă dacă ne dorim și vrem să ne implicăm. Inițiatorii proiectuluui îndeamnă toți voluntarii și specialiștii care vor să inițieze astfel de activități, să scrie un mesaj în privat pe pagina de Facebook. Donatorii și sponsorii, sunt și ei bineveniți.
De asmenea, în cadrul unei întâlniri recente între ONG-uri și Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, pe subiectul Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor #PNERP, acesta a manifestat un interes deosebit față de proiect. S-a convenit ca, în ciclul următor, să se încerce replicarea proiectului deja în zeci de școli.
Proiectul este implementat cu sprijinul Programului de Granturi Mici „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și justiție verde”, finanțat de Suedia, și susținut de parteneri dedicați precum AO EcoStrategii, OO Medicii pentru Mediu, LuRenOm, ARBORETUM.LIVE (@Follow-the-root ), administrațiile instituțiilor de învățământ partenere.