Republica Moldova dispune de propriul sistem de etichetare ecologică, în conformitate cu cerințele UE
Unele produse și servicii din Republica Moldova vor avea etichete ecologice, în conformitate cu cerințele Uniunii Europene. Simbolul etichetei ecologice a fost înregistrat la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală, a anunțat Ministerul Mediului. Astfel, produsele și serviciile conforme criteriilor primare de mediu vor putea fi mai ușor identificate.
Eticheta ecologică este un simbol grafic aplicat pe produs, ambalaj, într-o broșură sau în alt document informativ, care însoțește produsul/serviciul şi care oferă informațiile necesare ce vizează criteriile de acordare a etichetei ecologice produselor și serviciilor pe piață.
Sistemul de etichetă ecologică este voluntar și va fi aplicat unor grupuri de produse. Este vorba despre îmbrăcăminte și țesături, echipamente electronice, produse de cosmetică și igienă, servicii de cazare hotelieră, produse de curățenie, produse pentru grădinărit.
De reținut este faptul că sistemul de etichetare ecologică are drept scop promovarea protecției mediului și reducerea impactului produselor sau serviciilor asupra mediului. De asemenea, un alt scop este de a informa și încuraja fabricarea de produse și servicii etichetate ecologic. Totodată, se urmărește scopul de a încuraja și de a aplica principiile de mediu în proiectarea și dezvoltarea produselor și serviciilor, de a îmbunătăți vânzările și/sau imaginea unui produs ca strategie de „eco-marketing” și o strategie de a le distinge față de produsele nedistinctive.
Cadrul normativ privind ecoetichetarea a fost elaborat datorită proiectului „Uniunea Europeană pentru Mediu” (EU4Environment), finanțat de Uniunea Europeană cu suportul Asociației Obștești „EcoContact”. Executivul a aprobat Regulamentul privind etichetarea ecologică la data de 12 aprilie 2023, la inițiativa Ministerului Mediului, document care va intra în vigoare în aprilie 2024.
Pentru aplicarea etichetei ecologice, Ministerul Mediului urmează să elaboreze cadrul normativ privind însemnele etichetei ecologice și cerințele privind utilizarea etichetei ecologice.