fbpx

Un expert american acordă consultanță gratuită în producerea vinului ecologic

Susține Ecopresa, distribuie!

Câteva vinării și instituții de profil din Republica Moldova beneficiază, timp de 2 săptămâni (26 septembrie – 8 octombrie), de consultanță gratuită în aspecte de producere și comercializare a vinului ecologic. Consultațiile sunt oferite de Matt Novak, voluntar al Programului USAID Farmer-to-Farmer”, implementat de CNFA Moldova (Cultivating New Frontiers in Agriculture Moldova – Cultivarea de noi frontiere în agricultură).

Asistența expertului american a fost solicitată pe fundalul unui interes în creștere din partea fermierilor moldoveni față de producerea vinului ecologic, din considerente de protecție a mediului, dar și economice, pe fundalul creșterii cererii pentru vinurile eco”, a menționat Vasile Bumacov, directorul CNFA Moldova, fiind solicitat de Ecopresa.md.

El a precizat că, potrivit statisticilor oficiale, în prezent puțin peste un procent din suprafețele de viță-de-vie din Republica Moldova sunt certificate ecologic. Totodată, mai mulți vinificatori moldoveni doresc să aplice practici agricole bio, fără îngrășăminte chimice.

Din cauza războiului din Ucraina, noi am pierdut o mare piață unde se comercializau vinurile moldovenești. E vorba de Belarus, Rusia, Kazahstan. Avem nevoie să ne lărgim piețele în țările Uniunii Europene, în Japonia, dar și în alte state, în care se pune accent pe vinul ecologic”, a subliniat Vasile Bumacov.

Astăzi, 26 septembrie, Matt Novak i-a acordat asistență antreprenorului Constantin Stratan din satul Mereni, raionul Anenii Noi, care produce vin organic. În zilele următoare, expertul american va merge la vinăriile de la Cricova, municipiul Chișinău, dar și la alți producători, după care va ține prelegeri pentru studenții Universității Tehnice a Moldovei care învață agricultură ecologică. Ulterior, Matt Novak va vizita Oficiul Național al Viei și Vinului.

Expertul american va participa și la Ziua Națională a Vinului, care va avea loc pe data de 1 și 2 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, unde va avea ocazia să discute despre producerea vinului ecologic cu mai mulți agenți economici din domeniu.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Daniela Morari