Antibioticele pentru tratarea animalelor, doar pe bază de rețetă de la veterinar
Farmaciile veterinare nu mai au voie să vândă antibiotice în lipsa unei rețete veterinare, potrivit unui ordin al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), intrat în vigoare la 13 septembrie. Totodată, fermele de animale vor putea achiziționa medicamente de uz veterinar cu efect antimicrobian doar pe bază de comandă, semnată de un specialist veterinar.
Victor Pâslaru, șef de direcție ANSA, a precizat pentru Ecopresa.md că măsura a fost luată cu scopul de a combate rezistența la antimicrobiene. „În cazul în care oamenii le administrează animalelor și păsărilor antibiotice în mod necontrolat, neargumentat și abuziv, fără ca acestea să fie văzute de medicul veterinar, animalele sau păsările vor dezvolta o rezistență la antibiotice. Apoi, după ce oamenii consumă carnea de la un animal sau o pasăre tratate cu antibiotice în mod abuziv și incorect, aceste persoane vor dezvolta, la rândul lor, rezistență la antimicrobiene”, a explicat Victor Pâslaru.
Șeful de direcție ANSA a mai menționat că rezistența la antibiotice este o problemă la nivel mondial, pe care multe țări dezvoltate – în special din Uniunea Europeană și Statele Unite – încearcă deja de mulți ani să o soluționeze prin măsuri de tipul celei aplicate de ANSA.
Se estimează că, în fiecare an, tot mai mulți oameni își pierd viața din cauza infecțiilor rezistente la antimicrobiene. Rezistența antimicrobiană are impact nu numai asupra sănătății publice, ci şi la nivel economic, prin costurile generate de tratamente, costuri sociale, scăderea productivității şi a competitivității. Utilizarea la scară largă a antibioticelor în medicina umană şi veterinară în ultimii ani a accelerat apariția şi răspândirea microorganismelor rezistente.
ANSA urmează să verifice respectarea restricțiilor impuse în cadrul unor controale de stat la ferme, farmacii și cabinete veterinare.